Acestea pot fi dobândite prin moștenire sau pot proveni din deținerea de către individ a unor calități apreciate de grupul său cultural cum ar fi curajul, viclenia, capacitatea de a vindeca bolnavii sau de a comunica cu forțele supranaturale, instabilitatea mintală și altele asemenea.
Dar să aprofundăm tema - sub îndrumarea psihiatrei Karen Horney, autoarea unei lucrări excepționale: Personalitatea nevrotică a timpului nostru (Editura Trei, 2025): „Puterea, prestigiul și averea pot fi obținute și prin activități extraordinare sau de succes realizate pe baza unor calități date sau prin șansa unor circumstanțe întâmplătoare. În cultura noastră, moștenirea poziției și a posesiunilor joacă, desigur, un rol. Dar dacă puterea, prestigiul și posesiunile trebuie dobândite prin propriile eforturi ale individului, acesta este obligat să intre într-o luptă competitivă cu ceilalți. Pornind din nucleul său economic, competiția se extinde în toate celelalte activități și pătrunde în iubire, relații sociale și joc. Prin urmare, în cultura noastră, competiția este o problemă pentru toată lumea și nu este deloc surprinzător că reprezintă un izvor inepuizabil de conflicte nevrotice. În cultura noastră, competitivitatea nevrotică diferă de cea normală în trei privințe”.
Competitivitate normală, competitivitate nevrotică
Anume? „În primul rând, nevroticul se compară constant cu ceilalți, chiar și în situații care nu necesită acest lucru. Deși efortul de a-i depăși pe alții este esențial în toate situațiile de competiție, nevroticul se măsoară cu persoane care nu sunt în niciun fel potențiali concurenți și care nu au niciun scop comun cu el. Întrebarea despre cine este cel mai inteligent, mai atrăgător, mai popular este aplicată fără discernământ tuturor. Atitudinea sa față de viață poate fi comparată cu aceea a unui jocheu într-o cursă, pentru care un singur lucru contează: dacă este înaintea celorlalți. Această atitudine duce inevitabil la pierderea sau la deteriorarea interesului real pentru orice cauză. Nu conținutul a ceea ce face contează atât de mult, ci întrebarea despre cât succes, impact sau prestigiu va obține prin ceea ce face. Nevroticul poate fi conștient de tendința sa de a se măsura cu alții sau poate face acest lucru automat, fără să-și dea seama. E puțin probabil ca el să fie vreodată pe deplin conștient de rolul pe care tendința de a se măsura cu alții îl joacă pentru el”.
Unic și excepțional
Tot aici: „A doua diferență față de competitivitatea normală este că ambiția nevroticului nu este numai de a realiza mai mult decât ceilalți sau de a avea succes mai mare decât ei, ci de a fi unic și excepțional. Deși gândește în termeni comparativi, scopul său este întotdeauna superlativul. Poate fi perfect conștient de faptul că este împins de o ambiție neobosită. Mai frecvent însă își refulează complet ambiția sau o maschează parțial. În acest ultim caz, el poate crede, de exemplu, că nu îi pasă de succes, ci numai de cauza pe care o susține prin munca sa; sau poate crede că nu vrea să fie în centrul atenției, ci numai să tragă sforile din culise; sau poate admite că a fost cândva ambițios, într-o anumită perioadă a vieții sale - că în copilărie avea fantasme în care era Hristos sau al doilea Napoleon ori salva lumea de război, că, fiind fată, își dorea să se căsătorească cu Prințul de Wales -, dar va declara că de atunci ambiția lui s-a diminuat complet. Poate chiar să se plângă că aceasta a scăzut prea mult și că ar fi de dorit să recupereze ceva din ambiția de altădată”.
Fețe ale ambiției
Aceeași linie: „Dacă și-a refulat complet ambiția, este posibil să fie convins că ambiția i-a fost întotdeauna complet străină. Numai după ce analistul relaxează câteva dintre straturile sale de protecție, nevroticul își amintește că a avut fantasme de grandoare sau că i-au trecut prin minte gânduri despre cum ar putea fi cel mai bun în domeniul său, despre cât de excepțional de inteligent sau de atrăgător este sau despre cum l-a uimit ideea că o femeie ar putea să se îndrăgostească de alt bărbat în prezența lui și, chiar și retrospectiv, îl încearcă un resentiment. În cele mai multe cazuri însă neștiind ce rol puternic joacă ambiția în reacțiile sale, nu atribuie nicio semnificație deosebită unor astfel de gânduri. Uneori, o astfel de ambiție este concentrată pe un anumit obiectiv: inteligență, atractivitate, realizări de un anumit fel sau moralitate. Alteori însă ambiția nu este centrată pe un scop definit, ci se răspândește asupra tuturor activităților persoanei. Trebuie să fie cel mai bun în orice domeniu cu care intră în contact. El poate dori să fie în același timp mare inventator, medic remarcabil și muzician fără egal. O femeie poate dori nu numai să fie prima în domeniul ei de muncă, ci și gospodină perfectă și cea mai bine îmbrăcată femeie”.
Ostilitate
Finalul: „A treia diferență față de competitivitatea normală este ostilitatea implicită din ambițiile nevroticului, atitudinea sa conform căreia „nimeni în afară de mine nu trebuie să fie frumos, capabil, de succes“. Ostilitatea este inerentă în orice competiție intensă, de vreme ce victoria unuia dintre concurenți implică înfrângerea celuilalt. De fapt, există atât de multă competitivitate distructivă într-o cultură individualistă încât, luată ca trăsătură izolată, este dificil să o numim caracteristică nevrotică. Este aproape un model cultural. Dar la persoana nevrotică aspectul distructiv este mai puternic decât cel constructiv: este mai important pentru ea să îi vadă pe ceilalți învinși decât să reușească ea însăși”.
„A doua diferență față de competitivitatea normală este că ambiția nevroticului nu este numai de a realiza mai mult decât ceilalți sau de a avea succes mai mare decât ei, ci de a fi unic și excepțional”, Karen Horney, psihiatră
„Există atât de multă competitivitate distructivă într-o cultură individualistă încât, luată ca trăsătură izolată, este dificil să o numim caracteristică nevrotică. Este aproape un model cultural”, Karen Horney, psihiatră