Textul, care include o componentă economică şi umanitară, dar şi arme şi muniţie pentru Kiev, trebuie acum votat în Senat înainte de a fi promulgat de preşedintele Joe Biden.
Aceste fonduri ar trebui să permită Kievului să-şi protejeze reţeaua electrică, să lupte împotriva atacurilor cibernetice şi să se doteze cu arme defensive. Pachetul include de asemenea ajutor umanitar de peste 2,6 miliarde de dolari şi mai mult de un miliard de dolari pentru sprijinirea refugiaţilor care fug din Ucraina.
"Vom continua să sprijinim curajosul popor ucrainean care luptă pentru ţara sa", a dat asigurări pe Twitter preşedintele american Joe Biden.
Acest pachet include de asemenea peste 6,5 miliarde de dolari pentru Pentagon şi care vor fi folosiţi în special pentru desfăşurarea de trupe în regiune. De asemenea, sunt alocate fonduri pentru finanţarea ripostei împotriva Moscovei, începând cu sancţiunile împotriva oligarhilor ruşi.
Suma pentru Ucraina a fost ataşată la bugetul federal al SUA pentru anul 2022, cheltuieli de 1.500 miliarde de dolari pe care senatorii trebuie să le adopte pe rând în zilele următoare.
Şeful democraţilor din Senat Chuck Schumer a cerut Congresului să acţioneze "foarte rapid" în acest dosar. "Ucrainenii duc lipsă de hrană, haine, adăpost, electricitate şi medicamente", a spus el.
Fapt rar într-un Congres obişnuit cu certuri politice: democraţii ca şi republicani susţin aceste măsuri. Mulţi dintre ei au discutat cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski weekendul trecut, după care aleşii au îndemnat administraţia Biden să-şi consolideze ajutorul pentru Kiev şi răspunsul împotriva Moscovei.
"Statele Unite şi partenerii lor trec printr-o perioadă periculoasă", a asigurat conservatorul Mitch McConnell, văzând în acest acord un "pas decisiv de care are nevoie securitatea noastră naţională".
În cadrul marelui buget federal american de 1.500 miliarde de dolari au fost prevăzute de asemenea peste 15 miliarde de dolari pentru a lupta împotriva pandemiei. Dar această secţiune a trebuit să fie eliminată în ultimul moment din proiectul final din cauza protestelor formulate de unii democraţi. Ea va fi supusă unui vot separat.