Jurnalul.ro Ştiri Observator Consilierii de probaţiune din Capitală şi din 7 judeţe au intrat în grevă generală

Consilierii de probaţiune din Capitală şi din 7 judeţe au intrat în grevă generală

Consilierii de probaţiune din Capitală şi din şapte judeţe au intrat miercuri în grevă generală, fiind nemulţumiţi de faptul că nu le-au fost rezolvate problemele de natură salarială. 

Potrivit unui comunicat transmis miercuri, au intrat în grevă consilierii de probaţiune din Bucureşti şi judeţele Arad, Braşov, Cluj, Galaţi, Ilfov, Timiş şi Vrancea. 

De asemenea, consilierii de probaţiune din alte 12 judeţe intenţionează să declanşeze greva generală în cursul zilei de joi şi vineri. Joi au anunţat grevă judeţele Alba, Botoşani, Dâmboviţa, Harghita, Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, iar vineri - Argeş, Bistriţa-Năsăud, Iaşi, Mureş şi Teleorman. 

"Consilierii de probaţiune protestează astfel faţă de nerezolvarea problemelor de natură salarială pe care le-au semnalat în ultimii ani către conducerea Direcţiei Naţionale de Probaţiune (DNP), respectiv a Ministerului Justiţiei (MJ), şi care s-au acumulat în timp, culminând cu calculul incorect al salariilor tuturor angajaţilor din sistemul de probaţiune începând cu luna ianuarie 2018, odată cu intrarea în vigoare a noii Legi cadru de salarizare unitară în sistemul bugetar. La nivel declarativ, responsabilii din DNP şi MJ au recunoscut toate problemele semnalate de consilierii de probaţiune, dar până în prezent nu au luat măsuri pentru soluţionarea acestora. Numeroasele încercări ale angajaţilor de a obţine rezolvarea acestor probleme pe calea dialogului au eşuat şi au condus în cele din urmă la decizia acestora de a intra în grevă", se arată într-un comunicat al consilierilor de probaţiune din Bucureşti. 

Consilierii din cadrul SP Bucureşti aflaţi în grevă solicită conducerii DNP şi a MJ să procedeze de îndată la: calcularea corectă a salariilor conform formulei de calcul stabilită de Legea cadru de salarizare unitară în sectorul bugetar şi confirmată de Ministerul Muncii; plata efectivă a sumelor de bani rezultate din calcularea incorectă a salariilor, în baza unei formule de calcul eronate, din luna ianuarie 2018 până în prezent; elaborarea şi emiterea Ordinului Ministrului Justiţiei (OMJ) comun şi calcularea imediată a salariului având la bază Valoarea de Referinţă Sectorială (VRS) de 463,5 lei, conform adresei emise de ministrul Justiţiei în luna mai 2018, în vederea emiterii OMJ individuale cu VRS 463,5 lei; plata efectivă a drepturilor salariale în conformitate cu OMJ individuale; aducerea la îndeplinire a OMJ 542/05.02.2018 prin plata efectivă a drepturilor salariale restante pentru perioada decembrie 2016 - noiembrie 2017; punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate în favoarea consilierilor de probaţiune. 

Pe perioada grevei, angajaţii Serviciului de Probaţiune Bucureşti anunţă că vor respecta legislaţia în vigoare şi vor asigura serviciile esenţiale aflate în sarcina instituţiei, reprezentând cel puţin o treime din activitatea normală. 

În conformitate cu art. 59 din Legea 123/2006 privind statutul personalului de probaţiune, consilierii din cadrul SP Bucureşti vor asigura, în timpul grevei, "participarea serviciului la şedinţele de judecată la care a fost citat, întocmirea la termen a referatelor de evaluare pentru inculpaţi, precum şi rezolvarea altor sarcini considerate urgente, potrivit legii, sau apreciate ca atare de către organele judiciare". AGERPRES

Subiecte în articol: greva consilieri de probatiune
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri