Jurnalul.ro Ştiri Locale Constanţa: Cetăţean american posibil violator, reţinut în staţiunea Mamaia

Constanţa: Cetăţean american posibil violator, reţinut în staţiunea Mamaia

Un cetăţean american, bănuit de comiterea unor infracţiuni de viol şi agresiune sexuală, a fost reţinut de poliţişti în cursul unei operaţiuni sub acoperire efectuată în staţiunea Mamaia şi va fi prezentat luni instanţei cu propunere de arestare preventivă, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa. 

Dintr-un comunicat de presă transmis de IPJ reiese că în timpul unei razii efectuată în noaptea de sâmbătă spre duminică, în staţiunea Mamaia, ofiţerii Poliţiei municipiului Constanţa l-au identificat şi reţinut pe cetăţeanul american D. E. T, în vârstă de 35 de ani, domiciliat în Constanţa, bănuit de comiterea faptelor. 

Pe 12 iunie, conform anchetatorilor, doi tineri din municipiul Medgidia în vârstă de 20, respectiv, 21 de ani, au reclamat că bărbatul în cauză le-ar fi administrat un produs medicamentos (benzodiazepine), după care ar fi fost agresaţi sexual de către acesta. "Poliţiştii constănţeni din cadrul Biroului Investigaţii Criminale şi cei ai Direcţiei Operaţiuni Speciale au organizat o acţiune complexă în noaptea de 24/25.06.2017, pe raza staţiunii Mamaia, fiind folosit un investigator sub acoperire pentru întâlnirea cu respectivul bărbat. Ulterior au fost efectuate percheziţii la locuinţa bărbatului şi asupra autoturismului acestuia, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conţin benzodiazepine, recipienţi cu lichide susceptibile a conţine benzodiazepine, cinci laptopuri, un DVR, şapte telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor şi diferite obiecte destinate obţinerii satisfacţiei sexuale, el fiind reţinut pentru 24 de ore", potrivit comunicatului. 

Cercetările în acest caz continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a bărbatului în cauză şi urmează ca luni suspectul să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri