Gogoaşe. Director de grădiniță, soldat universal tâmpit, adult sub fusta mamei și cotoroanță șefă, în Trăsniţii, cel mai longeviv sitcom din lume, conform Cărţii Recordurilor. În spatele celor patru personaje se află actorul Constantin Zamfirescu, băiat deştept, trecut prin viaţă, cu vorbele la el. Citiţi şi vă convingeţi!
Jurnalul Naţional: Te strigă lumea Gogoaşe pe stradă?
Constantin Zamfirescu: Doar așa mă strigă. Sunt puțini cei care mă știu după numele meu, dar apreciez asta foarte mult. Mă mai încurcă și-mi zic domnul Florin, dar e de înțeles. Florin Zamfirescu este cel mai titrat actor dintre Zamfirești și prin urmare e cunoscut.
Ce fel de umor preferi? Subtil, direct?
Subtil cu direcție. E bine așa? Umorul pe care-l prefer e cel care mă face să râd la propriu. Râd rar, dar când o fac, o fac cu poftă, cu patos, cu simț de răspundere. A nu se înțelege că sunt un morocănos. Ba din contră. Sunt un optimist convins și asta pune pecete peste felul meu de a fi. Umorul spus din adevăruri e cel mai bun. Are dublu efect, că și râzi la prima expunere, iar mai apoi îl analizezi profund, pentru că îl și trăiești. Deci, și direct, și subtil.
Ştie să râdă poporul român?
E specialist. Haz de necaz. Mult necaz. Pentru că, să recunoaștem, suntem doriți a rămâne doar pioni pe tabla de șah a lumii. Asta ne-a făcut creatori și maeștri în arta supraviețuirii, iar din această specializare răsare pofta românului de a se bucura de viață. Cine știe mai bine ca noi să vadă partea plină a paharului? Din orice problemă învățăm ceva, ne ridicăm zâmbind după fiecare piedică și în final știm mai multe decât anoștii plictisiți de prea mult bine. Și râdem de slăbiciunea lor. Râd și ei de noi, dar nu-i râsul lor. Da, poporul român știe să râdă și o face din experiență. Și când va veni vremea să râdem și noi, se vor cutremura munții.
Ce personaj pe care l-ai interpretat îţi place cel mai mult?
Că și multe au fost, ce să zic. Directorul de grădiniță, soldat universal tâmpit, adult sub fusta mamei și cotoroanță șefă. La puzderia de interpretări mai adaug momentele când cânt. Atunci simt o reîntoarcere la ce am vrut și încă mai vreau să fac. Așa am pornit, cântând, dar am deranjat niște activiști de partid și mi-au tăiat microfonul. Am ales să vă fac să râdeți și bine am făcut, dar pot mai mult. Dar dintre personajele jucate, de departe Frosa e pe corasonul meu. E plata lui Gogoașă. Toate câte a pătimit își regăsesc răzbunare în mustața babei. Respect impus prin frică, un Napoleon cu fustă și baston de mareșal.
Ai ajuns în Cartea Recordurilor cu seria Trăsniţii, difuzată de Prima TV.
Am ajuns toți cei care au participat la acest proiect. Voi vedeți doar vârful iceberg-ului, dar… în spatele nostru sunt mulți care “cară al lumii decor și-s uitați la final” (La-nceput de drum, Dan Verona). Am scris cândva că noi nu vom intra în Cartea Recordurilor, noi vom fi pe coperta ei. Ei da, am ajuns între coperțile Cărții Recordurilor la “Cel mai lung sitcom din lume”. Faină imagine, e o recunoaștere, dar sincer, nu s-a schimbat nimic. Infatuare sau mândrie? Nimic. Nu cantitatea mă preocupă, ci calitatea, dar dacă încă suntem întrebați când repornim sezonul, e clar că placem.
1.500 de episoade "trăsnite", traduse prin 18.000 de ore de filmare. Ce vă face să mergeţi mai departe?
Publicul. Pentru el mă trezesc să plec la platou, pentru el joc, pentru el mă culc seara târziu după ce am învățat textul rolurilor de mâine. Pot face mult și chiar fac, dar în primul rând muncesc pentru public.
Ce ai simţi dacă producătorii ar spune "Gata, de mâine oprim filmările”?
Sunt pregătit pentru asta. Cândva va veni și acest moment. Am experiența terminării celor 8 clase. Plângeam acasă când auzeam clopoțelul de recreație de la școală. S-a repetat după 4 ani, la terminarea liceului. Pierdeam iarăși 30 de prieteni de vârsta mea și profesorii pe care-i aveam la inimă. Se repetă și azi, în fiecare an când terminăm un sezon. E o cădere. Dar am speranța că finalul va fi ceva mai încolo.
Soţia ta, expertă în făcut dulciuri, e "vinovată" pentru burtica ta?
Burtica mea e cizelată de mult, înainte să o cunosc pe Gabriela. Am făcut sport și m-am lăsat. Ardeam multe calori, acum doar le consum. Da, Gabi e specialistă în dulciuri, dar eu nu mă prea zbat cu ele. Și bivolul se face mare din bălării. Așa-s eu, pap tot și asimilez tot.
S-a născut mort, dar s-a încăpătânat să respire
Ai avut probleme la naştere. Ce a însemnat o copilărie petrecută mai mult prin spitale? Cum mai poţi râde după acele experienţe traumatizante?
M-am născut de Revelion. Primul pe 1966, în București. Perfect sănătos, dar mort. M-am ținut de șotii de atunci. Când m-au declarat inapt pentru viață, le-am jucat prima festă și am respirat. Dar răul fusese făcut. Au urmat limitările. Descoperite prea târziu. Tocmai pentru că am avut multe lipsuri am apreciat tot ce aveam și am vrut să răzbat, să fiu deosebit și pentru că nu-mi tăcea gura totată ziua și cântam non-stop, mama m-a dat la… nai. N-a fost să fie. Aveam numele prea lung pentru nai, că nu mă chema Zamfir. Am învățat că și o persoană cu hemipareză poate cânta la chitară. Experiențele mele nu sunt traumatizante, sunt doar experiențe și dacă treci peste ele învățând să le depășești ești un învingător.
Şi fetiţa ta, Sara, are o problemă medicală (o malformaţie care îi afectează obrazul stâng). Cum poate trece un părinte peste un astfel de neajuns?
Trăind. Viața nu e dreaptă și nu alege pe cine încearcă mai mult. Sara îmi urmează exemplul. E un copil dorit, un copil frumos, un copil special. E o învingătoare, ca și mine. Dacă eu am experiență, o învăț și pe ea. Trecem împreună peste toate.
Ai patru copii. Cine îţi moşteneşte talentul actoricesc?
Sara e o artistă, desenează și modelează, dar artistul comic din generația nouă e David. Face ce făceam și eu. Comicul clasei. Acasă, când îl întărâtă Gabriela, o face să râdă cu lacrimi.
Te-ai declarat visator, filantrop şi naiv. Explică-ne de ce.
Visător, pentru că cred cu tărie că nația noastră nu și-a terminat rezerva de genii și cred că vom redeveni ce am fost, un reper al Europei. Filantrop pentru că las treburile mele să ajut dacă mi se cere. Naiv pentru că mă mai las înșelat de mincinoși. Dar în ultima vreme mi-am făcut lecțiile.
De unde porecla de Zamzuu?
Colegii din liceu mi-au zis așa. A fost o suită de porecle derivate din numele de familie, Zamfirescu. Și au ieșit: Zambezii, Zamboua, Zambilică, Zamzurliu, Zamzbanghiu, Zamzglobiu. Dintre toate Zamzurliu a căpătat o prelungire a vocalei “U” și s-a scurtat în Zamzuu. Azi mă mai strigă și ZMZ, ca numărul de înmatriculare al mașinii.