Jurnalul.ro Ştiri Politică Cine vine la consultările de la Cotroceni și ce urmează în criza politică din țară

Cine vine la consultările de la Cotroceni și ce urmează în criza politică din țară

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele Nicușor Dan a convocat pentru miercuri liderii partidelor din coaliția de guvernare la consultări la Palatul Cotroceni. Discuțiile vin după ce PSD a decis luni să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan, care a refuzat să demisioneze.

Consultările de la Cotroceni au loc pe tot parcursul zilei de miercuri, potrivit unui program anunțat de Administrația Prezidențială. Primii chemați la discuții sunt reprezentanții PSD, partidul care a declanșat criza.

Întâlnirile sunt programate astfel: ora 09:00 - PSD, ora 10:30 - PNL, ora 15:00 - UDMR, ora 16:30 - Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale și ora 18:30 - USR.

Surse din PSD au declarat că, după discuția de la Cotroceni, va urma o ședință a Biroului Politic. Dacă nu se ajunge la un consens, miniștrii PSD urmează să înainteze demisiile premierului miercuri seară sau joi dimineață.

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a avertizat marți că, în lipsa unui rezultat concret la Cotroceni, toți miniștrii social-democrați vor demisiona din Guvern.

Odată cu demisiile, situația va fi adusă la cunoștința Parlamentului. Din acel moment, începe să curgă un termen de 45 de zile în care Bolojan trebuie să meargă în fața legislativului pentru a reconfirma majoritatea.

Premierul Ilie Bolojan a anunțat marți, după o întâlnire cu președintele USR, Dominic Fritz, că cele două partide au agreat o soluție de urgență. Dacă miniștrii PSD se retrag, titularii portofoliilor rămase ocupate vor prelua temporar responsabilitatea ministerelor vacante.

„Am convenit ca miniștrii care sunt titularii portofoliilor care vor rămâne ocupate să preia responsabilitatea ministerelor care se vacantează, în așa fel încât să asigurăm funcționarea normală a Guvernului", a afirmat Bolojan.

Premierul a adăugat că prioritățile rămân absorbția fondurilor europene, echilibrul bugetar și continuarea reformelor. El a catalogat decizia PSD drept „complet greșită și total iresponsabilă".

PSD i-a dat un termen lui Bolojan pentru a demisiona. Premierul Ilie Bolojan a anunțat însă că va continua să exercite mandatul. El a precizat că măsurile convenite cu PNL și USR sunt necesare pentru ca instabilitatea provocată de PSD să afecteze cât mai puțin cetățenii.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri