Cea de-a 25-a Conferinţă asupra schimbărilor climatice desfăşurată la Madrid s-a încheiat duminică, devenind cea mai lungă din toate timpurile pe această temă, având în vedere că a durat 14 zile, după cum a constatat preşedinta chiliană a conferinţei, Carolina Schmidt, citată de EFE.
COP25, la care au asistat reprezentanţi din aproape 200 de ţări şi care în ziua inaugurării, luni 2 decembrie, a beneficiat de prezenţa a peste 50 de şefi de stat şi de guvern, s-a încheiat duminică cu un discurs al preşedintei Schmidt.
Ea a încheiat lucrările conferinţei cu un discurs în care a mărturisit că are sentimente împărţite, cele resimţite datorită producerii unor progrese dar şi cele date de provocările care rămân de dezbătut pentru a lupta în continuare împotriva schimbărilor climatice.
Conferinţa a aprobat documentul „Chile-Madrid. Time to action”, care poartă titlul sub care s-a desfăşurat summitul şi care a avut loc în capitala Spaniei, după ce s-a renunţat la organizarea sa în Chile, ca urmare a tulburărilor sociale.
Celelalte 24 de Conferinţe asupra schimbărilor climatice desfăşurate în anii precedenţi au durat mai puţin decât cea de la Madrid, deşi unele COP au fost nevoite să-şi prelungească sesiunile mai mult decât era prevăzut.
Până acum, cea mai lungă Conferinţă era considerată COP17 din 2012 de la Durban (Africa de Sud), care s-a prelungit cu 36 de ore după data închiderii oficiale.
Viitoarea Conferinţă a ONU dedicată climei va fi cea de la Glasgow, din Marea Britanie, care va găzdui COP26.