Jurnalul.ro Ştiri Locale Un copil de 12 ani a fost mușcat de câinele său, scăpat din lesă

Un copil de 12 ani a fost mușcat de câinele său, scăpat din lesă

Un copil în vârstă de 12 ani, care a ieșit la plimbare cu câinele, în localitatea Limanu, județul Constanța, a fost mușcat de animal, după ce acesta a scăpat din lesă, iar băiatul a încercat să îl prindă.

Poliţişti din cadrul Secției 2 Poliție Vama Veche - 2 Mai au fost sesizaţi, luni noaptea, că pe strada Eroilor din localitatea Limanu un copil a fost muşcat de un câine.

Oamenii legii au stabilit faptul că băiatul de 12 ani, din localitatea Limanu, a ieșit la plimbare cu câinele său. Acesta a scăpat din lesă, iar în momentul în care copilul a încercat să-l prindă, câinele l-a mușcat de antebraț.

În urma evenimentului, copilul a fost transportat la o unitate medicală pentru a primi îngrijiri medicale.

Polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea de către proprietarul câinelui sau deținătorul temporar al acestuia a măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane, conform OUG 55/2002.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: copil caine lesa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri