Un student american care a recunoscut că a furat materiale de propagandă a fost condamnat de justiţia din Coreea de Nord la 15 ani de muncă forţată pentru crime împotriva statului, a anunţat miercuri agenţia oficială chineză Xinhua, potrivit AFP.
Această condamnare a fost pronunţată de Curtea Supremă a Coreii de Nord, a adăugat agenţia într-o scurtă ştire de la Phenian.
Presa oficială nord-coreeană nu a confirmat imediat condamnarea lui Otto Warmbier, 21 de ani, student al Universităţii din Virginia.
Tânărul a fost arestat în ianuarie în timp ce se pregătea să părăsească ţara. Ulterior, el a mărturisit că a furat un banner inscripţionat cu un slogan politic, într-o zonă rezervată pentru personalul hotelului din Phenian unde era găzduit în cadrul unei vizite organizate.
Această arestare a intervenit într-un moment sensibil. Coreea de Nord efectuase cu câteva zile înainte al patrulea test nuclear, iar Statele Unite au preluat conducerea campaniei pentru a obţine din partea Naţiunilor Unite adoptarea unei rezoluţii care înăspreşte considerabil sancţiunile împotriva Phenianului, lucru care s-a întâmplat la începutul lunii martie. AGERPRES