Jurnalul.ro Ştiri Externe Coronacriza: Restricţiile din Marea Britanie ar putea dura până în 2021 

Coronacriza: Restricţiile din Marea Britanie ar putea dura până în 2021 

Restricţiile suplimentare din Marea Britanie ar putea dura până în 2021. Anunţul a fost făcut de Oliver Dowden, secretar de stat pentru Cultură. Premierul britanic Boris Johnson urmează să anunţe un set nou de restricţii, bazat pe trei niveluri.

Boris Johnson urmează să anunţe noi restricţii pentru limitarea răspândirii noului coronavirus în regiunile din Marea Britanie, unde numărul de infectări creşte rapid.

Până atunci, Oliver Dowden, secretar de stat pentru cultură, media şi sport, a spus că noile măsuri ar putea fi necesare până anul viitor.

Premierul conservator urmează să dezvăluie un nou sistem bazat pe trei niveluri de alertă, în funcţie de incidenţa virusului, pentru a simplifica şi clarifica măsurile luate la nivel local. În zonele cu cel mai ridicat nivel de alertă, pub-urile pot fi forţate să închidă şi interacţiunea socială va fi limitată.

Răspândirea virusului s-a accelerat în ultimele zile în Marea Britanie. Cel mai afectat oraş, Nottingham, are 760,6 cazuri la 100.000 de persoane.

„Scopul acţiunii este să ne asigurăm că ţinem virusul sub control, astfel încât, până după Crăciun, să fim în acea poziţie în care totul să fie controlabil. Într-adevăr, sper să fie mai repede de atât. (...) În primul rând, riscul de răspândire este mai mare acolo unde este mai greu să porţi o mască, deci în mod clar nu poţi purta o mască atunci când mănânci şi bei” a precizat Oliver Dowden, secretar de stat în Guvernul britanic.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: restrictii marea britanie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri