Jurnalul.ro Ştiri Social Corpul de Control al ministrului Energiei verifică împrejurările în care s-a produs accidentul de la mina Pinoasa

Corpul de Control al ministrului Energiei verifică împrejurările în care s-a produs accidentul de la mina Pinoasa

Corpul de control al Ministrului Energiei va verifica împrejurările în care s-a produs sâmbătă accidentul de la mina Pinoasa din judeţul Gorj în urma căruia doi mineri s-au electrocutat, însă din primele evaluări se pare că este vorba despre neglijenţă în serviciu, informează ministerul de resort. 

Totodată, cazul va fi cercetat şi de o echipă de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj. 

"Ministerul Energiei a decis convocarea unei comisii interne de anchetă la nivelul Complexului Energetic Oltenia şi trimiterea Corpului de Control pentru evaluarea exactă a împrejurărilor accidentului de muncă. În paralel cazul va fi cercetat şi de Inspectoratul Teritorial de Muncă Gorj", precizează Ministerul Energiei.

Minerii s-au electrocutat în timp ce efectuau manevre de scoatere a unei linii de sub tensiune. Ambele victime au fost transportate de urgenţă de echipele SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi, respectiv la Spitalul de Arşi din Bucureşti. Din primele evaluări se pare că este vorba despre un caz de neglijenţă în serviciu. 

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, victimele sunt doi bărbaţi, unul de 41 de ani, celălalt de 48 de ani. 

"Este vorba de două victime electrocutate, de 41 şi 48 de ani. Au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Rovinari cu mijloace proprii. Una dintre victime, care prezintă arsuri mai grave, a fost transportată la Spitalul Floreasca din Bucureşti cu elicopterul SMURD", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, Maria Băran. 

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru nerespectarea normelor de securitate şi sănătate în muncă. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri