Jurnalul.ro Ştiri Externe Corupție la nivel înalt. Autoritățile belgiene au renunțat la cererea de extrădare a familiei lui Antonio Panzeri

Corupție la nivel înalt. Autoritățile belgiene au renunțat la cererea de extrădare a familiei lui Antonio Panzeri

de Redacția Jurnalul    |   

Familia fostului europarlamentar italian Antonio Panzeri a fost eliberată din arestul la domiciliu. Este vorba despre soția și fiica acestuia, pentru care s-a dispus măsura din cauza acuzațiilor de corupție, anunță ANSA.

Un tribunal din Brescia a dispus eliberarea Mariei Dlores Colleoni, soția lui Panzeri și a fiicei sale, Silvia Panzeri. după ce autoritățile belgiene au renunțat la cererea de extrădare. Acestea se aflau în arest la domiciliu din 10 decembrie 2022, după ce mai mulți oficiali europeni, printre care și Eva Kaili, ex-vicepreședină a PE, au fost acuzați că au luat mită de la Qatar și Maroc. 

Panzeri este însă un suspect inmportant în acest scandal de corupție. El a semnat un acord cu Parchetul din Belgia, pe 17 ianuarie 2023, pentru colaborarea cu organele de anchetă în schimbul reducerii pedepsei la închisoare. A fost arestat la Bruxelles, pe 9 decembrie 2022, odată cu Eva Kaili, și a unui asistent europarlamentar italian, Francesco Giorgi, partenerul Evei Kaili, impreună cu  care are o fiică. 

Și un alt italian, Niccolo Figa Talamanca, a fost arestat preventiv pentru constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani și corupție. În dosar mai sunt cercetați doi eurodeputați, belgianul Marc Tarabella şi italianul Andrea Cozzolino, precum și secretarul general al Confederaţiei Sindicale Internaţionale (CSI), Luca Visentini, cercetat în stare de libertate.

Aceștia sunt acuzați că au încasat sume mari de bani din partea Qatarului pentru a influența decizii favorabile în favoarea acestui stat. La domiciliul lui Panzeri au fost găsiți 600.000 de euro, iar tatăl Evei Kaili a fost arestat în timp ce avea asupra lui o valiză cu bani. 
 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri