Oamenii de aici asta doresc. Liniște și pace. Intuitiv cititorii noștri ne scriu despre această dorință a lor. Le mulțumim pentru încredere. Și noi, în România, chiar dacă avem un război la granița și altul aproape început destul de aproape, dorim să fim lăsați în pace și să trăim în liniște. Să iubim, să muncim, să fim frumoși și să ne trăim viața așa cum vrea Dumnezeu, nu cum vor alți oameni ca și noi, dar războinici din fire.
Revin la Costa Rica. Deja cititorii noștri au aflat din această pagină multe despre țara „condusă de români”. Eu pot să mai adaug din viața mea trăită în Costa Rica, din experiențele mele pentru a vă aduce pe față mai mult decât un zâmbet, o bucurie. Bucuria de a trăi. În țara aia de la capătul pământului totul se bazează pe muncă, disciplină și curățenie. Așa cum spun ei, Pura Vida. Un mod de viață care îi face să nu-și dorească să plece în Statele Unite, aflate la doar două ore de zbor cu avionul. Costa Rica își poartă cu mândrie titulatura de „Elveția Americii Centrale”! Care a primit, prin președintele Oscar Arias, Premiul Nobel pentru Pace. Țara fără armată din decembrie 1948. Unde toate cheltuielile militare merg la sănătate, învățământ, agricultură modernă.
Agricultura. Fără obsesia individualismului și fără acel capitalism prost înțeles. În agricultură totul se întâmplă prin asociații lucrative. Și atunci poți trăi decent, de exemplu, din 50 de arbuști de cafea din livada ta, din 30 de vite crescute pe lotul tău de pășunat, din câteva sute de păsări crescute natural pe câmpul tău împrejmuit, din livada ta de fructe și grădina ta de legume. Totul merge la cooperativă. La preț bun. Apoi cooperativa vinde la prețul pieței. Într-o bună tovărășie de muncă și corectitudine.
Turism. De la turismul organizat la turismul local. Puzderie de pensiuni pe malul oceanului și la munte. Nu mai mult de cinci, șase camere. Cu toate facilitățile. Cât poate să asigure un foarte bun confort unei familii. Modestie și decență, astea sunt cuvintele de bază ale republicii. Da, chiar da, Pura Vida, salutul internațional al Republicii Costa Rica. Apoi mici afaceri ce țin de cărăușie, taximetrie, prestări de servicii, toate destinate turiștilor. Răspunsul unui costarican este: „America? Ce mi trebuie mie America? Eu sunt bine aici unde sunt și cum sunt”. Viza de Statele Unite este o formalitate, dar în Florida nu există diaspora costaricană în condițiile în care în SUA, mai ales în Florida, există diaspore chiar puternice și numeroase din toate țările latino-americane. Sigur, în Costa Rica nu este raiul pe pământ, nici vorbă. Dar sunt uniți. Al naibii de uniți. Un alt lucru care îi face fericiți. Legea este lege, poliția este poliție, statul este stat și de aici sentimentul real al siguranței oricărui cetățean. În plus, este și o țară frumoasă. Două oceane, Pacificul și Atlanticul, la câteva ore de mers cu mașina de la o coastă la cealaltă, clima blândă, munți cu piscuri de peste 3.800 de metri și păduri nesfârșite. Puține blocuri și sute de mii de case și vile, mai mari sau mai mici. Copiilor le place uniforma simplă la școală, iubesc sportul și muzica. În orice sătuc, lângă școală, există un teren de fotbal de iarbă, niciodată sintetic. Sportul, de orice fel, este în sângele acestui popor minunat, și este puternic sprijinit de autorități, fie locale, fie guvernamentale. Dar haideți să vorbim și vinerea viitoare, dragii mei.
Rămâneți cu sănătate, pace și iar pace, și credința că va fi bine. Doamne ajută!