Ei bine, dragii mei, Costa Rica este o țară civilizată și nu veți găsi aici, așa cum se mai văd în unele emisiuni, ciudățenii în mâncare. Costa Rica nu este o țară ciudată în care se gătește creier de maimuță, de exemplu. Nu doar din cauză că maimuța este extraordinar de protejată, dar au din belșug surse de mâncare normală. Bucătăria tradițională costaricană este asemănătoare bucătăriei tuturor țărilor din America Centrală, dar, ca fiecare dintre ele, are anumite particularități care o fac „de-a locului”.
Costa Rica are ieșire la două oceane, are câmpuri uriașe de pășuni și înălțimi de 3.800 m. Bucătăria este legată, desigur, de acest relief. Oceanul asigură o parte importantă a bucătăriei, iar fructele de mare nu puteau lipsi din context. Extrem de populară este „Sopa de Mariscos” (supă de fructe de mare). O supă „cu de toate”, calamari, langosta, caracatiță, pește cu carne albă, pește cu carne roșie, creveți, scoici. Se gătește cu puțin lapte și este foarte iute. Este sățioasă și porția ajunge, gătind-o acasă, la un preț super convenabil. Materia primă se poate cumpăra de la magazin, de la piață sau direct de la pescari. Gustul se drege din iuțeală. După o farfurie de supă nu-ți mai trebuie felul doi.
Un alt fel de mâncare este Ceviche. Spre deosebire de Panama, Peru sau Mexic, unde Ceviche este un aperitiv „uscat” sau servit ca o salată, în Costa Rica este o supă rece, servită de multe ori ca un prânz ușor. În contrast cu Sopa de Mariscos, care să gătește la cald, Ceviche, care conține tot fructe de mare, cubulețe de langosta, aceasta se gătește la rece. Se marinează în zeamă de lime, iar după marinare se adaugă ceapă roșie, coriandru, pătrunjel și un ardei gras roșu. Eu sunt în stare să mănânc dimineața, la prânz și seara. La felul doi poți face pentru familie un platou din pescăria rămasă de la Sopa de Mariscos. Prăjite în ulei indigen, de palmier, fără grăsime.
O altă supă specială este supa de vită. Și asta delicioasă, extrem de sățioasă, iar carnea „ți se topește în gură”. Nu mi-am dat seama ce ingrediente mai folosesc, însă eu când o comand la restaurant fie cer jumătate de porție, fie iau restul la pachet. Nu este o porție uriașă, însă îți trebuie obișnuință să o dai gata la o singură masă. Nici nu mai ai nevoie și de felul doi.
Pășunile nesfârșite sunt pline de vaci și păsări, bine încercuite, unde animalele și păsările trăiesc în libertate. Sigur că sunt saivane unde se adăpostesc de ploaie, atunci când plouă, pentru că 5 luni pe an nu vezi niciun nor pe cer.
Populația se aprovizionează, în principal, de la piață cu carne de pasăre proaspăt sacrificată și carne de vită, de asemenea proaspătă. Fermierii costaricani nu bagă bani în îngrășăminte, așa că totul este natural. Organic. Fiecare gospodărie își pregătește puiul sau carnea de vită,după propria rețetă. Prețul este în funcție de unde cumperi. Ai și posibilitatea să mergi la fermă să cumperi direct de la fermier. O țară cu o populație cam cât este diaspora noastră din Europa, își permite să ofere populației prețuri mici la mâncare. Atenție, vorbim de mâncarea din bucătăria fiecăruia. Dacă mergem la restaurant, se schimbă socoteala. Prețurile sunt mari, ca oriunde în lume.
Sus în munți, la mare căutare este talapia - păstrăv, pește de râu sau iazuri de altitudine. Cu polenta (mămăligă). Da, mâncarea „de casă” este la un preț care face ca populația să nu-și facă probleme cu hrana. Încă ceva. În Costa Rica se mănâncă foarte puțină pâine, motiv pentru care este și foarte scumpă. De exemplu, o banală franzelă de-a noastră, de 2,5 lei, costă 3-4 dolari în Costa Rica.
Dragii mei, este o diferență între fermierul costarican și cel român. Produsul românesc include hrană pentru animale, îngrășăminte și existența intermediarilor. Altă concepție. Vom continua călătoria gastronomică vinerea viitoare. Până atunci, să ne auzim cu sănătate, pace și multă liniște! Doamne ajută!