Jurnalul.ro Ştiri Politică Cotroceni: În locul profesoarei demisionate, un lector avansat la SECRET

Cotroceni: În locul profesoarei demisionate, un lector avansat la SECRET

de Dan Constantin    |   

Bogdan Dima a acoperit ,,gaura ” de competență produsă prin demisia Siminei Tănăsescu din funcția de consilier de stat la Cotroceni. Bogdan Dima a fost avansat ,,pe tăcute” din funcția de consilier în Departamentului de reformă instituțională și constituțională, în locul profesoarei universitare care a picat lamentabil la practica dreptului constituțional. Scandalul convocării unui judecător al Curții Constituționale de către consiliera de stat de la Cotroceni a provocat demisia acesteia,presiunea asupra CCR ajungând la Comisia de la Veneția.

Ironie a situației, în 22 iunie, Bogdan Dima, numit ,,la secret” în locul vacant din schema administrației prezidențiale a susținut la Veneția punctul de vedere al Președinției României în sesizarea pe legile justiției adresată instituției din structura Consiliului Europei. Din această postură aflăm de miscarea de cadre de la Cotroceni, făcută ca o adăugire la informația respectivă, unde este precizată funcția reprezentantului președintelui Iohannis . 

 Decretul pentru demiterea din funcție a Elenei Simina Tănăsescu nu a fost anunțat pe site-ul oficial de la Cotroceni , unde apare doar anunțul cererii de demisie. Decretul respectiv- cu nr 489/20 iunie 2018 este publicat doar în Monitorul Oficial  508/20 iunie.

La fel, nici numirea noului consilier de stat nu este anunțată oficial, decretul nefiind postat de  Administrația Prezidențială.De altfel, Bodgan Dima nu apare pe pagina oficială  de consilieri ai președintelui de la Cotroceni .

Dima are grad didactic de lector universitar, având un doctorat la Facultatea de drept a Universității București, unde predă și  prof univ.dr Tănăsescu.

Subiecte în articol: bogdan dima
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri