Jurnalul.ro Timp liber Media CRBL și Oase au câștigat marele premiu Asia Express - Drumul Elefantului. Show-ul, lider detașat de audiență

CRBL și Oase au câștigat marele premiu Asia Express - Drumul Elefantului. Show-ul, lider detașat de audiență

Cea mai dură cursă și-a declarat câștigătorii, iar tensiunea finalei Asia Express – Drumul Elefantului a ocupat primul loc în preferințele românilor. Ultima ediție, spectaculoasă și plină de adrenalină, a adus un verdict cum nu se poate mai bun pentru perechea formată din CRBL și Oase, care a adjudecat amuleta de aur în valoare de 30.000 de Euro și titlul mult râvnit al celui de-al doilea sezon.

 

Finala celui mai dur reality-show a fost lider de piață pe toate categoriile de public și a strâns în fața micilor ecrane peste două milioane de oameni la nivelul întregii țări: în minutul de maximă audiență de la 21:48, 2.182.000 de telespectatori urmăreau cu sufletul la gură ediția decisivă.

 

Așadar, Antena 1 a fost cel mai urmărit post de televiziune la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, și a obținut, pe perioada difuzării emisiunii (19.59-23.42), o audiență medie de 9.1 puncte de rating și o cotă de piață de 26,7%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra doar 7.4 puncte de rating și o cotă de piață de 21.7 %. Și în mediul urban Asia Express a surclasat concurența cu 8.8 puncte de rating și 20,3% cotă de piață, spre deosebire de următorul clasat, Pro TV, care a înregistrat 7,5 puncte de rating și 17,3 % cotă de piață. La nivelul întregii populații a țării clasamentul s-a păstrat, iar show-ul a fost lider cu o audiență medie de 8.7 puncte de rating și 19,9% cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 8,3 puncte de rating și 18,8 % cota de piață.

 

După mai bine de 5.000 de kilometri parcurși prin Sri Lanka și India, marți seară, CRBL și Oase, alături de Ruby și Robert, cele două echipe finaliste, au pornit pentru ultima oară pe Drumul Elefantului în Mumbai, punctul final al aventurii. Presiunea a fost extrem de mare, stresul i-a măcinat, imprevizibilul le-a dat planurile peste cap, iar testul suprem a celui mai dur reality show a presupus multă atenție, coordonare și rapiditate. Așa se face că, marți seară, echipele au plecat în cursă cu o provocare dublă, într-un maraton codificat: "Trebuie să veniți la mine cu un prieten, veți primi diverse indicii și cheițe pe parcursul jocului", le-a spus Gina Pistol la începutul zilei. Pe lângă misiuni, aceștia au avut la dispoziție și o tabletă cu întrebări cheie din partea foștilor concurenți, însă pentru a o deschide vedetele au fost nevoite să obțină coduri, descifrând expresii codificate. Finaliștii au avut de învățat câteva cuvinte în limba Marathi, de împodobit ghirlande, de învățat un dans Bollywoodian pe care l-au predat localnicilor, sau de livrat mâncare spre două adrese exacte, doar pentru a primi rând pe rând indiciile către punctul final al aventurii. ”Psihologia jocurilor în Asia Express este foarte bună, pentru că mintea umană are tendința de a se complica”, a fost de părere Robert, în vreme ce Oase și CRBL au mărturisit că jocul i-a adus în pragul disperării: Nu am crezut  că o să ajungem într-o stare de genul acesta. Este o adrenalină dusă la extrem!”.

 

Cele două echipe finaliste s-au aventurat aseară într-o luptă extrem de strânsă, pe parcursul căreia au oscilat între agonie și extaz: ”Ne-am demoralizat, dar ca o echipă de finală am zis că putem să o luăm de la capăt. Asta a fost un moment în care, dacă nu era această miză mare, am fi cedat”, au spus CRBL și Oase după ce au fost nevoiți să reînceapă una dintre misiuni. Cu ultimele resurse de energie, finaliștii au apăsat accelerația competiției și au luptat umăr la umăr, căci diferența dintre cele două echipe a fost foarte mică, iar clasamentul ar fi putut să se schimbe în orice minut.

 

Cursa nebună pe străzile Mumbaiului a avut un final fericit pentru Oase și CRBL, prima echipă ajunsă la ultimul punct de oprire, acolo unde Gina, Cocuța, Bogdan Boantă și întreaga echipă Asia Express au așteptat cu sufletul la gură. Tensiunea a fost maximă, iar la aflarea verdictului, Oase s-a prăbușit în fața tuturor, vizibil emoționat: ”14 ani de prietenie pentru momentul asta. A meritat tot ca să simțim ceea ce simțim acum. Am trecut prin atâtea locuri, am văzut atâția oameni, Asia Express a fost o experiență incredibilă!, a spus acesta. Cei doi prieteni au reușit să depășească toate provocările de pe Drumul Elefantului și au câștigat amuleta de aur, în valoare de 30.000 de Euro, dar și titlul mult râvnit: "Mie nu mi-a venit să cred că este real ce se întâmplă şi abia atunci când Gina s-a apropiat foarte bucuroasă, cu lacrimi în ochi, abia în momentul ăla am realizat că într-adevăr cei mai buni prieteni, cea mai tare echipă, câştigă acest sezon", a adăugat CRBL.

 

Ruby și Robert au ajuns alături de colegii lor la doar trei minute distanță, demonstrând că lupta finală a fost una extraordinar de strânsă: ”Ar fi fost frumos să terminăm aventura pe primul loc, dar faptul că am ajuns pe locul al doilea nu schimbă nimic din ceea ce am trăit aici. Câte s-au întâmplat în Asia Express nu li se întâmplă altora într-o viață de om, au mărturisit aceștia cu lacrimi în ochi.

Poveştile despre Asia Express au continuat aseară la Xtra Night Show, emisiunea prezentată de Dan Capatos, impunându-se luni seara ca lider incontestabil de audiență pe toate categoriile de public. Emisiunea care a avut ca invitați cele două echipe finaliste, Ruby și Robert, alături de câștigătorii CRBL și OASE, a adunat în fața micilor ecrane 1.134.000 de telespectatori la nivelul publicului din toată țara, în minutul de maximă audiență, de la 23:44.

Așadar, la nivelul publicului din mediul comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, Antena 1 s-a aflat pe primul loc în clasamentul audiențelor și a obținut pe perioada difuzării emisiunii (23:42 – 01:02) o audiență medie de 4.2 puncte de rating și o cotă de piață de 22%, urmată de Pro TV, cu 3.6 puncte de rating și 19.2% cota de piață. Clasamentul se păstrează și la nivelul publicului de la orașe, unde Antena 1 rămâne lider cu o audiență medie de 3.6 puncte de rating și o cotă de piață de 16,9%, urmată de Pro TV, cu 3 puncte de rating și 13.9% cota de piață și de Pro TV. La nivelul întregii populații a țării Xtra Night Show a fost lider cu o audiență medie de 3.2 puncte de rating și 16,8% cota de piață, Pro Tv ocupând locul al doilea cu 2,6 puncte de rating și 13,6 % cota de piață.

Sursa:Kantar Media

Copyright:ARMADATA S.R.L.

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 18-49 Urban, All urban si National

Perioada 16 aprilie 2019

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri