Potrivit cumvaplace.ro, istoricii din domeniu au găsi rețete asemănătoare încă din Evul Mediu, iar variante au circulat pe scară largă prin Europa. Ca urmare, este aproape imposibil să stabilești unde a apărut pentru prima dată acest desert. Întrebarea este: cine a fost primul care a caramelizat zahărul deasupra cremei și a servit-o ca desert?
Cea mai veche rețetă publicată de cremă de zahăr ars a apărut în cartea de bucate franceză din 1691, Le cuisinier royal et bourgeois, a bucătarului François Massialot. Rețeta era puțin diferită de ce știm noi: pe cremă se așeza un disc de zahăr caramelizat, în loc să ardă zahărul direct pe desert.
Micile diferențe au dus însă la mari dispute în comunitatea gastronomică modernă, pentru că unii autori sugerează că, de fapt, nu crème brûlée ci crema catalana, ale cărei origini datează din secolul al XIV-lea, ar fi fost punctul de pornire al rețetei care a circulat apoi în întreaga Europă.
Ba mai mult decât atât, și Anglia are o contribuție la istoria cremei de zahăr ars: cândva, în secolul al XVII-lea, un tânăr student de la Cambridge se presupune că a prezentat personalului din bucătărie rețeta unei creme neîndulcită, cu un topping de zahăr caramelizat. Dar acest nou desert ar fi fost respinsă inițial, dar niște mulți ani mai târziu, integrat și numit „Trinity Burnt Cream”. Deși nu se poate dovedi că Trinity College din Cambridge este locul unde s-a inventat sublimul deliciu, lucru pe care chiar și ei îl consideră puțin probabil, versiunea lor de crème brûlée este un element de bază în meniul locului. Personalul de la bucătărie are pur și simplu un fel de fier de călcat cu blazonul colegiului, folosit pentru a face toppingul ars.
De altfel, britanicii neagă vehement că Trinity Burnt Cream și crème brûlée sunt chiar același lucru. Și au dreptate, cumva, în ce privește rețeta, dacă nu și rezultatul vizual: în timp ce versiunea franceză este foarte dulce, British Trinity Cream este neîndulcită, iar garnitura cu zahăr ars este mai groasă și mai tare.
Desertul a câștigat însă din ce în ce mai multă popularitate internațională și, ca orice lucru interesant, a trecut Atlanticul în America, unde a fost servit chiar de Thomas Jefferson la Casa Albă. De asemenea, a apărut în fiecare revistă și carte de bucate americană din anii 1950 și ’60. Apogeul a fost atins însă atunci când „Le Cirque”, unul dintre cele mai faimoase și rafinate restaurante din New York City, l-a inclus în meniul său. Atunci a devenit atât de popular în SUA, încât a ajuns să dea gust și înghețatelor, gogoșilor sau brioșelor.
Cu o notorietate atât de greu de contestat, desertul nu se putea să nu aibă și o zi de sărbătoare: 27 iulie este Ziua Cremei de Zahăr Ars.
Dar crème brûlée a ajuns și pe marile ecrane. Și nu doar o dată. Nouă ne-a plăcut teribil în Fabulosul destin al lui Amélie Poulain. Delicatul personaj jucat de Audrey Tautou cultivă gustul pentru micile plăceri ale vieții, între altele să meargă în cinematografe pentru a privi fețele celorlalți spectatori, să-și cufunde mâna în saci cu cereale, dar mai ales să spargă crème brûlée cu o linguriță.
Nouă ne-a plăcut atât de mult, încât am reîncercat nu doar rețeta de cremă de zahăr ars așa cum o știm noi din copilărie, ci și crème brûlée și crema catalana. Până la Trinity College din Cambridge nu ne-am dus, dar îi credem pe cuvânt, oricum nu are sens să ne contrazicem cu englezii.