Potrivit legii, salariile preoților sunt calculate pe baza salariilor profesorilor. După aceste creșteri, guvernanții spun că știau că salariile celor două categorii sunt corelate, și în consecință, vor crește în același timp.
În acest moment, legea personalului clerical prevede că salariile preoților pornesc de la puțin peste 1.100 de lei și ajung la peste 3.000 de lei, în funcție de pregătirea și vechimea preoților.
Veniturile sunt calculate astfel încât să reprezinte 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice.
În ceea ce privesc funcțiile de șefi ai bisericii, aceștia sunt asimilați funcțiilor de demnitate publică. Astfel, Patriarhul BOR câștigă cât președintele Camerei Deputaților sau cât președintele Senatului, adică peste 23.000 de lei brut, potrivit Antena 3 CNN.
Greva profesorilor măreşte salariile preoţilor. Cum e posibil