Pe date ajustate sezonier, PIB-ul României a crescut în termeni reali cu 2,8% în T1/2023, mult peste media europeană de 2%, scrie Ziarul Financiar.
De asemenea, economia din România a avansat cel mai bine dintre toate economiile din regiune. Spre comparaţie, în perioada amintită, PIB-ul Ungariei a scăzut cu 1,1%, iar al Cehiei cu 0,2%. În aceeaşi vreme, Polonia a stagnat. Doar creşterea economică din Bulgaria s-a apropiat, cu un avans economic de 2%.
Economia Germaniei, cea mai importantă pentru mersul economiei româneşti, fiind cel mai mare partener comercial, a scăzut cu 0,2%. Este însă important de precizat că toate datele citate sunt prin comparaţie cu T1/2022, care a fost un trimestru foarte bun din punctul de vedere al avansului PIB, pentru toată Europa. De exemplu, economia Germaniei, care a crescut cu 1,8% în tot anul, a crescut în T1/2022 cu 3,8%.
Datele Eurostat sunt ajustate în funcţie de numărul de zile lucrătoare. Pe serie brută, economia României a crescut în T1, an/an, cu 2,3%, după o creştere de 6,2% în T1/2022.
(sursa: Mediafax)