La câteva zile după intrarea triumfală în Ierusalim, Mântuitorul a fost judecat, chinuit și răstignit, a murit pe cruce și a fost pus în mormânt. După trei zile, duminica dimineața, El a Înviat pentru mântuirea neamului omenesc.
Obiceiuri si traditii de Inviere
La miezul noptii, preotul ia lumina de la candela de pe Sfantul Altar si o da mai departe credinciosilor, zicand de trei ori: “Veniti de primiti lumina!’. Se canta apoi ‘Invierea Ta, Hristoase Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi pe pamant ne invredniceste cu inima curata sa Te marim”.
Afara, preotul citeste evanghelia Invierii de la Matei 28, 1-16, da binecuvantarea si canta pentru prima oara Troparul Invierii: “Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le”. Slujba continua cu Canonul Invierii, stihirile Invierii si ale Pastilor, apoi Sfanta Liturghie.
Lumina sfanta
In noaptea de Inviere, credinciosii sunt incurajati sa mearga la biserica si sa ia lumina. Ei trebuie sa aduca de acasa o lumanare, pe care o vor aprinde cu cea pe care o scoate parintele din altar. Lumina este simbolul Invierii.Cele mai multe familii pastreaza restul de luminare ramasa nearsa dupa slujba si o aprind in cursul anului in cazul in care au un mare necaz. La sfarsitul slujbei de Inviere, preotul imparte tuturor Sfintele Pasti si ii impartaseste pe cei mici.
De Paşti, există credinţa că cerurile se deschid, permiţând sufletelor celor morţi să se întoarcă acasă, pentru a-şi proteja rudele dragi.
Vopsirea oualelor
Cel mai raspandit obicei crestin de Paste este vopsirea de oua rosii. Exista mai multe legende legate de obiceiul vopsirii oualor in cultura romaneasca. Cea mai populara dintre ele spune ca Maica Domnului, care venise sa-si planga fiul rastignit, a asezat cosul cu oua langa cruce si acestea au fost inrosite de sangele care picura din ranile lui Iisus.
Mielul
Mielul simbolizează inocenţa, blândeţea şi puritatea, este simbolul Mantuitorului Iisus, care a fost sacrificat pentru a salva omenirea.In Romania, toate familiile servesc la masa de Paste carne de miel preparata sub diverse forme.
Pasca
Pasca este ca o pâine rotundă, gustoasă, seminificând promisiunea învierii trupurilor şi a vieţii veşnice. Dulceaţa aluatului sugerează împlinirea sufletească ce urmează strădaniei din post. Pasca este dusă obligatoriu la biserică, pentru a fi sfinţită. Prin stropire cu vin, pasca devine ritualic o reprezentare a jertfei Mântuitorului.