Într-un comunicat transmis marți, liberalii precizează că hotărârea instanței produce efecte doar până la soluționarea definitivă a cauzei, când va fi analizat fondul dosarului.
„Suspendarea decisă de instanță rămâne în vigoare numai până la soluționarea definitivă a cauzei, în cadrul căreia instanța urmează să analizeze fondul”, transmite PNL.
Reprezentanții PNL susțin că decizia este doar o etapă într-un proces judiciar mai amplu și afirmă că aceasta contrazice voința exprimată democratic de membrii formațiunii politice.
„Respectăm deciziile instanțelor și vom continua utilizarea tuturor căilor legale pentru a ne apăra drepturile și legitimitatea deciziilor adoptate de partid”, se arată în comunicat.
PNL mai afirmă că hotărârea instanței nu modifică direcția politică a formațiunii și nu afectează procesul de reformă și reconstrucție început în ultimele luni.
Totodată, liberalii susțin că nu vor accepta influențarea deciziilor partidului de către persoane sau grupuri despre care afirmă că promovează interesele PSD „sub diverse formule sau etichete, aparent independente”.
Partidul transmite că își va continua activitatea și își menține obiectivul de a deveni „o alternativă credibilă, capabilă și autentică pentru modernizarea României”.
Curtea de Apel București a judecat marți apelul depus de PNL, prin liderul partidului Ilie Bolojan, prin care a dorit să schimbe decizia Tribunalului București. Tribunalul București a decis pe 1 iulie 2026 că suspendă provizoriu executarea şi efectele Hotărârii Consiliului Naţional Extraordinar al PNL nr. 01/ 2026 din 19.06.2026, prin care a fost convocat Congresul PNL.
(sursa: Mediafax)


