Jurnalul.ro Ştiri Locale Crimă în Slatina. O femeie de 28 de ani a fost ucisă

Crimă în Slatina. O femeie de 28 de ani a fost ucisă

de Redacția Jurnalul    |   

O femeie de 28 de ani a fost ucisă miercuri în municipiul Slatina, județul Olt. Un bărbat de 51 de ani, bănuit de comiterea faptei, este în custodia polițiștilor.

IPJ Olt anunță că miercuri, în jurul orei 10.30, a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi ucis o femeie, într-un imobil din municipiul Slatina.

La fața locului s-a deplasat o echipă complexă de cercetare din cadrul Poliției Olt, care a identificat trupul unei tinere, în vârstă de 28 de ani, din municipiul Slatina, care prezenta leziuni incompatibile cu viața.

De asemenea, a fost identificat și un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din municipiul Slatina, bănuit de comiterea infracțiunii, care se află în custodia polițiștilor.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: crima femeie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri