„Cristian, poștașul care aduce pensia și salvează o viață.
”În toată viața mea, am pus omul în prim-planul activității pe care am desfășurat-o, oricare ar fi fost ea. Ca poștași, în drumul nostru către destinatari suntem puși și expuși unor situații neașteptate, care pot deveni dificile”, schițează Cristian Eneche, OPD Iași tabloul general al profesiei sale.
O zi care părea la fel cu celelalte, pentru colegul nostru, Cristian Enache. Același răsărit, aceeași vreme, aceiași oameni care merg spre serviciu, aceeași lumină, aceeași zarvă urbană.
Singura diferență față de ieri, era că ”azi” începe distribuirea drepturilor sociale. Se dau pensiile.
Cristian a ajuns la sediul OPD Iași, din strada Silvestru, cu câteva minute mai devreme. Cât să mai glumească de una și de alta, cu colegii. A terminat de cartat, și-a aranjat tolba, și-a stabilit orarul pe traseu, pe scări de bloc, pe nume de persoane, totul foarte precis și riguros, altfel se încurcă treaba și beneficiarii au de suferit. Iar asta nu se poate.
”Hai, la drum!”, își spune și începe distribuirea. Nimic nu anunța ceea ce avea să urmeze.
O pensie, două, trei, printre ele, câte o trimitere, câte o citație, o alocație pentru copii. Din ușă în ușă, ca o albină la fagure, Cristian lasă bucuria din fluturașul mov fiecăruia dintre clienții săi seniori. Se apropie de finalul traseului, iar oboseala începe să se facă simțită. Nu e ușor să urci, să cobori, să alergi în zig-zag, de la un bloc la altul, de la un apartament la altul, cu tolba plină pe umăr. Urmează strada Sălciilor. Mai are câteva pensii, printre care și a doamnei Cati.
Pe doamna Cati o știe de mulți ani. La fel și pe soțul ei. O familie cu care Cristian se înțelege așa cum se înțelege cu propria sa familie, cea biologică, de acasă. Legături umane care depășesc relația profesională. Și e frumos așa.
Cristian, cu tolba pe umăr, a sunat la interfon. Nimic. A mai sunat o dată. Nimic. A sunat la un vecin: ”Bună ziua! Poștașul sunt!” I-a deschis imediat.
A intrat în imobil, fără niciun gând urât, alarmant. A bătut la ușa doamnei Cati. S-a deschis singură, cu un scârțâit, ca în filmele horror. A strigat: ”Doamna Cati!”. Nimic. ”Doamna Cati!” Nimic. A făcut un pas înăuntru. A mai strigat o dată. Nimic. Ca o pală de vânt, extrem de difuz, a auzit un geamăt, ca un oftat, ca un gâjâit, din ultima cameră.
În doi pași era acolo. A aruncat telefonul din mână, tolba de pe umăr, nu a contat că era plină cu banii clienților, cu trimiteri de tot felul. Viața are prioritate.
S-a năpustit asupra bătrânei. A început, energic, manevre de resuscitare. Mâini împreunate, apăsat pe piept, respirație artificială, iar deschise, iar închise, iar apăsate...Transpirația a început să curgă ca un duș al emoțiilor. În fața lui, sub mâinile lui, se stingea un om. Fiecare răsuflare, fiecare gură de efort era o chemare la viață, un efort al reînvierii.
Epuizat, după un timp nedefinit, necontorizat, neștiut, a dus podul palmei la frunte și și-a șters broboanele fericirii. O salvase! Doamna Cati trăia! Datorită lui, datorită lui Cristian Enache! ”Ce faci, mamaie, voiai să pleci?”, mai are puterea să glumească poștașul salvator.
Între timp, a sosit de la piață și soțul femeii, rămas împietrit de ceea ce s-ar fi putut întâmpla în cele câteva zeci de minute cât a lipsit. Dumnezeu l-a trimis pe Cristian Enache să mai amâne plecarea doamnei Cati într-o veșnicie spre care vom pleca toți, la un moment dat.
Apoi, ca totul să fie rezolvat, Cristian le-a pus cireașa bucuriei pe tortul zilei și le-a livrat celor doi pensia. Bani pe care îi drămuiesc, cât să le poată ajunge de la o lună la alta, cu toate cheltuielile aferente vârstei. O zi memorabilă, o faptă de povestit nepoților.
Cristian Enache are 51 de ani și este factor poștal la OPD Iași, iar poveștile lui sunt poveștile multor poștași, ale unor oameni frumoși, cu caractere minunate. Sunt file de viață în care vorbim despre altruism și empatie, dincolo de nume.
Felicitări, Cristian Enache! Acesta este spiritul Poștei Române!”, este scris în postare Poștii Române.