Jurnalul.ro Ştiri Externe Croaţia transmite Coreei de Nord să se conformeze rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU

Croaţia transmite Coreei de Nord să se conformeze rezoluţiilor Consiliului de Securitate ONU

 Preşedintele Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovic, a declarat marţi că mesajul său pentru Coreea de Nord este să se conformeze rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU. 

Întrebată de un jurnalist, după ce a susţinut un discurs despre consolidarea europeană la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, cum vede conflictul în creştere dintre SUA şi Coreea de Nord şi ce mesaj are pentru liderii celor două ţări, Kolinda Grabar-Kitarovic a afirmat: "Suntem toţi foarte îngrijoraţi de situaţia din Coreea de Nord şi mesajul de bază către Coreea de Nord este să se conformeze rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU". 

Potrivit preşedintelui croat, situaţia are consecinţe globale. 

"Solicităm respect pentru dreptul internaţional, aşa cum am spus, în special pentru rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU, şi sperăm că situaţia se va calma", a adăugat Grabar-Kitarovic. 

Pe de altă parte, întrebată cum vede ceea ce se întâmplă la Barcelona, ea a afirmat că situaţia trebuie rezolvată în Spania. 

"Independenţa Croaţiei şi a altor foste state a fostei Iugoslavii s-a bazat pe Constituţia din 1974 care oferea dreptul fostelor republici la autodeterminare, inclusiv secesiune, deci exista o bază legală formală. Această problemă trebuie rezolvată în Spania între regimul de la Madrid şi oamenii din Catalunia", a spus şeful statului croat. 

Kolinda Grabar-Kitarovic a spus că regretă mult violenţele care au avut loc. 

"Mă tem că (violenţa - n.r.) va complica relaţiile şi va eroda mai departe încrederea dintre Guvern şi oamenii din Catalunia, dar cu siguranţă acesta e un proces care trebuie să continue cu limitele Constituţiei spaniole şi sistemului juridic spaniol. Sper că va fi un proces productiv, unde va fi respect reciproc", a adăugat preşedintele croat.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri