Jurnalul.ro Ştiri Observator Cseke Attila anunță desființarea a zeci de posturi libere din Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila anunță desființarea a zeci de posturi libere din Ministerul Dezvoltării

Zeci de posturi vacante din Ministerul Dezvoltării vor fi tăiate, iar cele rămase vor fi transformate în posturi debutante pentru a încuraja angajarea tinerilor în instituție, anunță ministrul Cseke Attila.

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila a anunțat o reformă instituțională în ministerul pe care îl conduce.

„Vor fi tăiate zeci de posturi vacante, și cele rămase vor fi transformate în posturi debutante pentru a încuraja angajarea tinerilor în instituție”, potrivit unui comunicat de presă

Luni a fost publicat, în dezbatere publică, proiectul de act normativ prin care vor fi tăiate 65 de posturi vacante din minister, iar jumătate din cele 86 rămase vor fi transformate în posturi de debutant, pentru a facilita accesul tinerilor profesioniști în minister.

„Pe lângă încurajarea tinerilor la angajare în minister și economia banilor publici, scopul măsurii este de a avea un minister mai mic, dar mai eficient”, transmite Cseke Attila.

Totodată, vor fi tăiate și două posturi politice de conducere. Două posturi de subsecretari de stat, cu personalul din cabinetele lor vor fi scoase din organigrama ministerului.

Ministrul a subliniat că în viitor va lua măsuri de reorganizare și eliminare ale unor structuri de conducere și se va înființa un nou departament cu scopul de a derula proiectele de investiții finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Mediafax

Subiecte în articol: cseke attila
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri