Gâlgâia plânsul în vorbele Stelei Enache. “Îl sărbătoream pe maestrul Jolt Kerestely, compozitorul a împlinit 85 de ani, şi am primit ca un trăsnet vestea că Mihai Constantinescu a intrat în stop cardiorespirator. N-a băut alcool, n-a fumat, a practicat sporturi, de unde necazul de a avea o boală veche de inimă? Nu s-a plans, nu ştiam că i s-au înlocuit valvele inimii cu valve biologice. Îl îndrăgeam toţi, nu numai publicul!”. A fost o vreme în care Mihai a cântat în duet melodii de suflet cu frumoasa basarabeancă Anastasia Lazariuc. Publicul ar fi dorit ca cei doi talentaţi cântăreţi să formeze un cuplu. L-am întrebat pe Mihai Constantinescu de ce idila lor nu a durat. Mi-a răspuns deştept: “Am repetat şi noi situaţia în iubire a personajelor din piesa «Doi pe-un balansoar», când eu eram sus în dragoste, ea era jos, când urca ea cu balansoarul, eu coboram!”. Mihai Constantinescu se luase de guler cu boala gravă, sfida moartea, cânta, dansa, era simpatic, dar avea o culoare la faţă de te-ngrozea, era vineţiu, semn al nedoritei amestecări a sângelui oxigenat cu sânge sărăcit în oxigen, că valvele inimii, supapele, nu închideau bine. Această culoare pământie, vânătă, am observat-o şi la Ion Dolănescu, când îi avansa boala. Dolănescu purta brâul nelipsit în culorile roş-galben-albastre şi portul popular. Şi Ion Dolănescu avea o popularitate teribilă, ca şi Mihai Constantinescu. A murit Dolănescu nedrept de devreme. Visase, între altele, să-l căsătorească pe Ionuţ cu fiica Irinei Loghin. Nu s-a sudat cuplul dorit de cele două mari vedete ale folclorului românesc. Dar Ionuţ i-a pansat rana tristeţii tatălui, s-a însurat cu o frumoasă basarabeancă, solistă valoroasă la vioară în Orchestra Filarmonică din Chişinău. Ionuţ şi soaţa i-au dăruit bunicului trei copii reuşiţi. Un alt îndrăgit artist, simbol al succesului nepieritor, Dan Spătaru, a murit nebătrân, soarta i-a refuzat bucuria de a ţine în braţe fetiţa unicei fiice a lui, care acum cântă pe scenă “Trecea fanfara militară”!