“Fetelor, vă place peştele?”. Răspunsul poate fi şi “Nu, că ne bate”, însă şi “Da, dar nu ni-l permitem!”. Şi asta taman când dăduseră peste o dietă de ton despre care tabloidele spun că le permite să slăbească 3 kilograme în două zile, sau peste una cu broccoli, care “garantează” pierderea a 8 kg în 10 zile.
Dacă ne uităm la ton în marile magazine observăm că după ce într-o perioadă de 5 ani s-a scumpit de la simplu la dublu, acum preţul său se duce în jos, însă pe piaţă apare multă marfă congelată sau conservată.
De aici se poate trage concluzia că marketingul a încercat mai întâi să sperie poporul cu dispariţia, iar acum fetele pot răsufla uşurate, fiindcă nu vor rămâne fără peşte. Chiar dacă e de calitate mai slabă…
Cam acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu broccoli. Acest produs nu poate fi congelat sau conservat ca să i se micşoreze oferta pentru a i se “arbitra” apoi preţul, ci a fost “tratat” doar cu ştiri alarmiste apărute la tv şi în tabloidele cu diete.
Iar la final se vede cum se aduce atingere chiar elementului social al UE. Tonul în loc să fie vândut proaspăt într-o Uniune ce merge pe mâna statului bunăstării, e oferit congelat după încercarea marketingului de a-l plasa la suprapreţ.
Cu alte cuvinte, în locul sesizării cererii publicului şi a direcţionării mărfurilor în funcţie de preferinţele acestuia, marketingul încearcă să stimuleze apetitul pentru un produs pe o piaţă dominată de corporaţii.
Cam asta este şi deosebirea între capitalism şi socialism. În primul caz cumpărătorii îşi aleg furnizorii, în cel de-al doilea aceştia din urmă le spun clienţilor ceea ce li se potriveşte. Motiv pentru care în loc ca să fie cumpărătorul stăpânul, el devine aservit.
Dar totul se plăteşte, desigur. Procedând astfel, diviziunea muncii decade şi în paralel cu dezintensificarea concurenţei se reduce calitatea produselor.