În perioada recentă, după intervenţia verbală americană, au existat destule voci care au zis că România e tratată ca o colonie. Serios? Şi ce facem ca să nu mai fim?
În momentul de faţă, responsabilii cu lupta anticorupţie administrează discreţionar dosare, iar politicul pare acaparat de baronii locali. Dacă mai punem la socoteală că principalele instituţii, menite să asigure stabilitatea, au conducerile din ce în ce mai politizate, rezultă un stat fragil, căruia i se poate spune ceea ce să facă.
Haideţi să luăm un exemplu la întâmplare: banca centrală a fost ţinta a două atacuri legislative, au fost promovate legi bancare pe care aceasta nu şi-a exercitat rolul consultativ prevăzut în statutul său. Asta, în condiţiile în care a existat o recomandare, în 2015, a preşedintelui Băncii Centrale Europene ca actul normativ ce reglementează statutul băncii centrale să devină lege organică. Ia să vedem, într-un asemenea context, în care cele mai importante instituţii ale statului ofereau stabilitate şi nu erau asimilate cu grupuri de interese, mai puteam fi trataţi ca o colonie?
Ca să rezum, nouă ni se poate zice ceea ce să facem ca urmare a modului precar în care suntem organizaţi. Felul în care funcţionează, atât justiţia, cât şi politicul, conferă elementele ca să fim priviţi ca un stat bananier.
Ceea ce poate duce la schimbarea situaţiei e transparentizarea deciziilor politice şi a celor din justiţie, în paralel cu luarea unor măsuri legislative menite să întărească instituţiile statului.
De fapt, vorbim în spaţiul decizional, politic, legislativ şi juridic de persoane ce exercită o influenţă negativă în privinţa funcţionării instituţiilor, şi nu mă refer aici doar la Kovesi şi Dragnea. Iar în circumstanţele în care România nu va ieşi de sub acest spectru nefast, ne vor spune ceea ce să facem nu doar americanii, ci şi ruşii sau UE.