Jurnalul.ro Timp liber Culinar Cum se gătesc pastele perfecte, potrivit specialiştilor

Cum se gătesc pastele perfecte, potrivit specialiştilor

Nu se compară nimic cu nişte paste bine pregătite, iar modul în care acestea se prepară a fost de mai multe ori în centrul dezbaterilor, după cum notează Daily Mail.

Giovanni Rana, specialist al bucătăriei italiene din 1960, când vine vorba de paste, împreună cu nora sa, Antonella Rana, au vorbit despre modul în care se prepară, cu adevărat, pastele perfecte.

De la folosirea de prea mult sos la folosirea de caşcaval deja răzuit, acestea sunt greşeli comune când vine vorba de modul în care sunt pregătite pastele, în încercarea de a ajunge la savoarea italiană autentică.

Cum se gătesc pastele

“Există o mulţime de legende urbane când vine vorba de pastele al dente, dar în Italia nu toată lumea iubeşte pastele al dente. În Nord, oamenii preferă pastele mai moi, iar în Sud oamenii preferă pastele aproape crude. Sugerez ca întotdeauna să se ţină cont de timpul indicat pe pachet. Pastele proaspete se pregătesc cel mai repede. În jur de două minute.”, a spus Antonella Rana.

Nu adăuga prea mult sos

“Când ai paste umplute proaspete, savoarea este în interior. Trebuie doar să adaugi puţin ulei de măsline şi puţin parmezan. Dacă vrei să ai mai multă savoare poţi să adaugi sos, dar doar o lingură mică.”, a spus Antonella.

Aceasta a mai explicat că utilizarea proporţiilor greşite de sos este o greşeală frecventă.

Nu adăuga niciodată ketchup!

Ketchupul nu este deloc potrivit pentru paste. Dacă îţi doreşti mai multă savoare, adaugă mai multe legume sau joacă-te cu uleiul de măsline, sarea şi piperul. Este indicat să foloseşti roşii proaspete în loc de ketchup.

Nu trebuie să lipsească uleiul de măsline extra virgin, caşcavalul şi două feluri de sare

Uleiul de măsline extra virgin nu trebuie să lipsească niciodată. De asemenea, nu apelaţi niciodată la parmezan deja răzuit, ci la o bucată întreagă. Nu se recomandă folosirea parmezanului deja răzuit, pentru că jumătate din savoare este deja pierdută. În plus, ai nevoie de două tipuri de sare. Sare mare, care trebuie să fie adăugată în apa în care pastele fierb şi sare mică, necesară la final.

 

Subiecte în articol: paste reteta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri