Programul "Noua Casă", lansat pe 18 septembrie, au fost acordate deja 1.400 de credite, în valoare totală de 154 de milioane de lei.
"O măsură care şi-a dovedit rolul anticiclic în economie este programul "Prima Casă", care a început în 2009. Acum s-a transformat, în funcţie şi de nevoile cetăţenilor, dar şi pe baza studiilor făcute de Guvern, în "Noua Casă". Din anul 2009 şi până în prezent 300.000 de români şi-au achiziţionat o locuinţă prin programul "Prima Casă", respectiv "Noua Casă". De la 18 septembrie până în prezent s-au acordat prin "Noua Casă" 1.400 de credite în valoare de 154 milioane de lei, ceea ce într-o lună de zile spunem noi că este foarte mult", a declarat Dumitru Nancu, director general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii.
În plus, garantarea de către stat a împrumuturilor ajută la dezvolarea sectorului de construcții.
"Sunt programe care au rolul de a finanţa IMM-urile, de a debloca piaţa. De exemplu, la "Noua Casă" vă spuneam că 300.000 de credite au fost acordate prin acest program , garanţia statului a fost de 28 de miliarde de lei, credite acordate de bănci în valoare de 41 de miliarde de lei, iar garanţiile plătite de către stat sunt la o valoare de 0,19%, deci insignifiant. Aţi văzut că Guvernul foloseşte din ce în ce mai mult garanţia, pentru că are un rol multiplicator de 1 la 7, adică un leu investit în economie duce la alţi şapte lei. La programul "Noua Casă", pe lângă faptul că se construiesc noi locuinţe, avem şi o dezvoltare pe orizontală a industriei de construcţii", a spus reprezentantul FNGCIMM.
Sunt acordate două feluri de credite. Unele pentru locuințe noi, unde împrumuturile ajung la 140.000 de euro, cu avans de 15% și garanție din partea statului de 60%. Și mai sunt creditele sunt sub 70.000 de euro, unde avansul este de 5%, iar garanția statului este e 50%.
Pentru casele mai vechi de 5 ani condițiile sunt aceleași.