Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cum te face cazierul fiscal infractor

Cum te face cazierul fiscal infractor

de Daniela Ivan    |   

Peste 300 de fapte pot fi înscrise în cazierul fiscal al contribuabililor, de trei ori mai multe decât în urmă cu un an. Unele sunt infracţiuni minore care nu au nici o treabă cu plata impozitelor, însă o mică contravenţie înscrisă în cazierul fiscal poate scoate o microfirmă definitiv din piaţă.

N-ai completat corect un formular, ai întârziat, chiar şi cu o zi, depunerea situaţiilor financiare sau a raportărilor contabile, ţi-a expirat un contract de comodat privind sediul social de care nu ştiai că are un termen determinat? Pentru oricare din aceste fapte eşti considerat infractor şi fapta va fi înscrisă în cazierul fiscal. “ Sunt introduse în cazierul fiscal şi fapte care sunt sancţionate cu 300-400 de lei conform Legii 82/1991 privind contabilitatea. N-ai completat corect un formular nu înseamnă că te-ai sustras de la plata taxelor, dar este o contavenţie ce îţi apare în cazierul fiscal. Măsurile sunt disproporţionate în raport cu gravitatea faptei”, a declarat consultantul fiscal Adrian Bența. Acesta a mai adăugat că oamenii de la ANAF, circa 30.000, angajaţi pe bandă rulantă, trebuie să-şi facă de lucru.

Pierzi codul de TVA

Cea mai mare problemă pentru firmele care au fapte înscrise în cazier este că pierd, indirect, calitatea de plătitor de TVA pe care o pot redobândi doar după foarte multe demersuri, inclusiv după completarea din nou a celebrei declaraţiei 088, a explicat avocatul Gheorghe Piperea. “ Dacă nu mai ai dreptul să deduci TVA consecinţele sunt foarte dure. Partenerul de afaceri nu-şi mai poate deduce nici el propriul TVA şi poate să se trezească după luni de zile, ani de zile că trebuie să refacă contabilitatea şi să plătească, la rândul său, o grămadă de penalităţi. Din această cauză multe firme te evită”, a explicat Piperea. Antreprenorii care au cazier fiscal nu mai poţi înfiinţa firme sau PFA-uri, iar companiile care au înscrise fapte în acest document nu mai pot face nici un fel de modificare în structura acţionariatului, schimbare de sediu etc., până la prescrierea faptelor.

Piperea a mai remarcat că există firme mari, multinaţionale, care fac evaziune, fraudează bugetul, şi nu au nimic înscris în cazierul fiscal. “ Nimeni nu-şi pune problema cum e posibil să fii un grup petrolier, cum este de exemplu KazMunaiGaz sau Rompetrol, să lucreze atâţia ani pe pierderi în România fără ca cineva să-şi pună problema să fie trecute în baza de date cu infracţiuni fiscale”, a spus avocatul.

“ Nu trebuie să apară în cazierul fiscal nici o faptă care nu are legătură cu impozitele, că de-aia e fiscal. Dacă prin faptele tale există o sustragere de la plata taxelor sau impozitelor, da, introdule în cazier. Dar dacă tu introduci fapte în cazier care nu au treabă cu plata de impozite, atunci tu, legiuitor te abaţi de la a înţelege realitatea economică”

Adrian Bența, consultantul fiscal

 

“ Dacă nu mai ai sediu social pentru că ţi-a expirat un contract de care nu ştiai că are un termen determinat eşti trecut imediat în cazierul fiscal şi pierzi vectorul de TVA”

Avocat Gheorghe Piperea

 

Firmele mici, cele mai afectate

Microfirmele şi start-upurile nu-şi permit să aibă departamente de contabilitate şi contabili autorizaţi care să le ţină evidenţa şi calendarul celor aproape 4o de taxe şi impozite, precum şi a teancurilor de formulare care trebuie depuse pe la diferite instituţii ale statului. “Se pleacă de la premiza că vrei să furi statul. Faptul că întârzii o zi nu ţine de reaa voinţă, poate nu eşti în ţară, poate eşti bolnav.  Prostia asta este o nebunie vizavi de comportamentul statului faţă de contribuabil, pe care-l consideră din start infractor ”, a declarat Liviu Rogojinaru, vicepreşedintele CNIPMMR.

 

Subiecte în articol: cazier fiscal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri