Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea până pe 9 octombrie 2016

Cum va fi vremea până pe 9 octombrie 2016

Vremea va deveni, în următoarele zile, mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă, valorile termice urmând să ajungă până la 25 - 26 de grade Celsius, în majoritatea regiunilor, în timp ce, din 2 octombrie şi până pe 5 octombrie, ploile îşi vor face, din nou, apariţia pe arii mai extinse, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru intervalul 26 septembrie - 9 octombrie. 

În Banat, în prima săptămână de prognoză, mediile temperaturilor maxime vor marca o creştere treptată, de la 21 la 26 de grade, astfel încât vremea va deveni mai caldă decât ar fi normal. În a doua săptămână, mediile maximelor vor fi în scădere. Astfel, se va ajunge la o valoare medie diurnă de aproximativ 20 de grade Celsius, valoare normală pentru această perioadă. Mediile temperaturilor minime se vor menţine în jurul a 9 grade în primele patru zile, apoi vor marca o creştere, spre 13 grade până pe 4 octombrie, după care vor scădea treptat până la sfârşitul perioadei de prognoză, când vor fi de aproximativ 9 grade, valoare apropiată de normă climatologică specifică perioadei. Precipitaţiile vor lipsi în prima săptămână de prognoză, iar probabilitatea de apariţie a acestora fiind mai mare în a doua săptămână, în intervalul 4 - 5 octombrie. 

În Crişana, în primele patru zile de prognoză, valorile termice medii, atât maxime cât şi minime, vor fi apropiate de normele climatologice specifice acestei perioade, apoi vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii octombrie. Mediile maximelor vor creşte de la 20 de grade, până la 25 de grade în dată de 2 octombrie, apoi vor marca o scădere treptată, ajungând la sfârşitul perioadei de prognoză la medii de 19 - 20 de grade. Temperaturile minime se vor menţine la valori de 8 - 9 grade în primele 3 zile de prognoză, apoi vor marca o creştere treptată până la 12 - 13 grade în perioada 2 - 4 octombrie. Ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, regimul termic nocturn va fi în scădere uşoară, spre o valoare medie regională de 8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor la nivel local va fi mai mare în a doua săptămână de prognoză, cu precădere în intervalul 3 - 5 octombrie 2016. 

În Transilvania, în prima săptămână de prognoză temperaturile maxime vor marca o creştere treptată, de la 17 la 24 de grade, în medie, iar vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru începutul lunii octombrie. În a doua săptămână, mediile maximelor vor scădea, mai accentuat în primele trei zile, astfel încât se vor apropia de valorile normale din punct de vedere climatologic, mediile maximelor situându-se la finalul perioadei de prognoză în jurul valorii de 18 grade. Valorile termice nocturne nu vor avea variaţii semnificative în primele patru zile ale intervalului de prognoză, media minimelor situându-se în jurul a 6 grade, apoi vor creşte până în data de 4 octombrie, spre o valoare medie de 12 grade. Până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va resimţi o răcorire a vremii, media minimelor pe regiune coborând la o valoare de 6 grade. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, slabe cantitativ şi pe arii restrânse, va fi mai mare în a doua parte a intervalului de prognoză şi, cu precădere, pe 4 - 5 octombrie. 

În Maramureş, în primele patru zile ale intervalului de prognoză, valorile termice diurne vor fi, în medie, de 19 - 20 de grade, iar apoi, până la sfârşitul primei săptămâni, vor marca o creştere semnificativă, până la medii de 24 de grade, ce vor caracteriza o vreme mai caldă decât în mod obişnuit pentru început de octombrie. În a două săptămână de prognoză, mediile maximelor vor fi în scădere, până în jurul a 18 grade, valoare apropiată de media climatologică specifică regiunii în această perioadă. Temperaturile minime nu vor avea variaţii semnificative în primele trei zile şi se vor situa în jurul unei valori medii de 7 grade, apoi vor creşte spre 9 grade, în medie, pe 3 şi 4 octombrie. Până la sfârşitul intervalului de prognoză, valorile termice minime vor fi în scădere până în jurul valorii de 7 grade, mediat pe întreagă regiune. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare în perioada 2 - 5 octombrie. 

În Moldova, în primele două zile ale intervalului, valorile termice se vor situa uşor sub normă climatologică a perioadei, cu o medie regională a temperaturilor maxime diurne de 17 - 18 grade Celsius şi a minimelor nocturne de 7 - 8 grade. Ulterior, va avea loc o încălzire semnificativă, astfel încât, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, vremea va deveni caldă, cu o medie de 23 - 25 a temperaturilor maxime şi în jurul a 12 grade a celor minime. Spre finalul perioadei de prognoză, atât valorile termice diurne, cât şi cele nocturne, vor fi în scădere uşoară şi treptată, spre maxime, în medie, de 18 - 19 grade şi minime în jurul a 8 grade, apropiindu-se astfel de valorile medii multianuale. Ploi de scurtă durată vor mai fi pe arii restrânse la începutul intervalului, iar ulterior probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai mare pe 4 şi 5 octombrie. 

În Dobrogea, de la o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit în primele zile ale intervalului de prognoză, în care media regională a maximelor termice va fi de 18 - 19 de grade Celsius şi a celor minime de aproximativ 11 grade, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, în urma unei creşteri semnificative a regimului termic, vremea va deveni caldă. Se vor înregistra maxime, în medie, de 23 - 24 de grade şi minime în jurul a 15 grade. Ulterior, valorile termice vor scădea treptat şi se vor apropia de cele normale pentru prima decadă a lunii octombrie, respectiv o medie a temperaturilor maxime de 19 - 20 de grade şi a celor minime de 10 - 11 grade. Ploi de scurtă durată se vor semnala la începutul intervalului şi, cu o probabilitate relativ redusă, din nou după data de 5 octombrie. 

În Muntenia, intervalul va debuta cu o vreme uşor mai rece decât în mod obişnuit, cu o medie la nivel regional a temperaturilor maxime de 19 - 20 de grade şi de 9 - 10 grade a celor minime. Începând cu dată de 28 septembrie, temperatura va fi în creştere treptată, astfel încât în perioada 30 septembrie - 4 octombrie se vor atinge maxime, în medie, de 25 - 26 de grade şi minime în jurul valorii de 12 grade, caracterizând o vreme caldă. Spre sfârşitul intervalul de prognoză, se va produce o scădere, atât a temperaturilor diurne, ce vor ajunge la o medie de 20 de grade, cât şi a celor nocturne, ce vor scădea până în jurul valorii de 8 grade. Ploi pe arii restrânse se vor semnala la începutul intervalului. Ulterior, până spre 2 - 3 octombrie nu sunt prognozate ploi, urmând ca, după această dată, probabilitatea de apariţie a acestora să fie în creştere. 

În Oltenia, în primele două zile ale intervalului, sunt prognozate valori termice uşor sub mediile multianuale, respectiv o medie regională a maximelor de 19 - 21 de grade şi a celor minime de 8 - 9 grade. Ulterior, valorile termice, mai ales cele diurne, vor înregistra o creştere semnificativă, astfel încât media acestora va ajunge, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, la 25 - 26 de grade. Totodată, minimele nocturne vor fi în creştere treptată şi vor atinge, în medie, 12 - 13 grade, în data de 4 octombrie. După 5 octombrie, va avea loc un proces de răcire care va aduce regimul termic în limite normale, media temperaturilor maxime urmând a fi de 20 de grade, iar a celor minime de 8 - 9 grade. Ploi pe arii restrânse se vor semnala la începutul intervalului, iar până spre 2 - 3 octombrie nu sunt prognozate ploi. Abia după această dată, probabilitatea de apariţie a acestora va fi în creştere. 

La munte, în primele 3 zile ale intervalului, vremea va fi uşor mai rece decât în mod normal în ultima decadă a lunii septembrie, cu o medie a valorilor maxime de 8 - 10 grade şi a celor minime de aproximativ două grade Celsius. Ulterior, temperatura va fi în creştere, astfel încât, în perioada 30 septembrie - 4 octombrie, maximele diurne se vor situa în jurul valorii de 16 grade, iar minimele nocturne mediate pentru întreagă zona montană va fi de 7 - 8 grade. După 5 octombrie, se estimează o scădere treptată a temperaturii aerului, spre medii ale valorilor maxime de 10 - 11 grade şi ale celor minime de aproximativ 4 grade. Precipitaţii pe arii restrânse se vor înregistra în primele 2 zile ale intervalului, iar ulterior probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare după dată de 3 octombrie. 

Estimarea publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.AGERPRES

Subiecte în articol: toamna
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri