După o viață luxoasă și extravagantă, cu femei, petreceri și bani, Irinel Columbeanu și-a pierdut toată averea, nevând nici măcar un apartament în care să locuiească. Acum trăiește într-un azil de bătrâni.
El se află la Fundația Sfântul Ioan din Ghermănești de circa două săptămâni. În curtea clădirii, se află poza lui Irinel Columbeanu cu tatăl său, care și-a petrecut aici ultimele zile din viață, înainte să moară la 90 de ani.
Irinel Columbeanu își aduce aminte când își vizita tatăl aproape zilnic, îi cumpăra diverse lucruri și petrecea timp cu acesta. În prezent, susține că și-a găsit, în sfârșit, liniștea pe care o căuta de mult timp, potrivit ego.ro.
„Sunt foarte liniștit. Asta e ceea ce am căutat, să pot să fiu mai liniștit aici decât eram unde am stat până acum”, a spus Irinel Columbeanu în emisiunea Fiță cu Adiță.
De la milioane de euro la sărăcie
Irinel Columbeanu a deținut, la Târgu Cărbunești, compania producătoare de materiale de construcție Turbocim. Deținea și firmele T.E.T. Group S.R.L., Promotion Group Internațional SRL, Techno Consult Romania SRL, și Molyvi Holdings LTD. A avut și un pachet de 0,85% la Alcatel România, prin intermediul companiei Promotion Group International SRL.
Averea lui Irinel Columbeanu a fost estimată la 60 de milioane de euro în anul 2006, 150 de milioane euro în 2007 , 40 de milioane de euro în anul 2008 și 7 milioane de euro în anul 2009.
Împreună cu tatăl său, Ion Columbeanu, deținea firma Caesopatru SRL, înființată în octombrie 2010, care avea ca obiect de activitate extracția pietrei ornamentale și a pietrei pentru construcții, extracția pietrei calcaroase, ghipsului, cretei și a ardeziei.
Irinel Columbeanu a mai fost acționar și la firma Media Com 1995, firmă care avea ca obiect de activitate telecomunicații și comerț cu amănuntul a diverse produse.
El a fost acționar și la Media Pro BV și MediaPro Management, alături de Adrian Sârbu. Firma Media Com 1995 a avut în anii 1999-2002 venituri estimate la 920 de miliarde de lei vechi. Irinel Columbeanu a candidat pentru funcția de primar general al Bucureștiului în 2012.
De-a lungul anilor și-a risipit averea și acum, deși are doar 66 de ani, trăiește în azil. A fost căsătorit cu Monica Gabor, cu 31 de ani mai mică decât el, cu care are o fetiță, Irina, în vârstă de 16 ani. Cele două trăiesc în Statele Unite.
Irinel Columbeanu are însă și probleme grave de sănătate, suferind două AVC-uri, după cum a dezvăluit Ion Cassian, directorul azilului.