Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: Antrenorul Egiptului cauta scuze pentru esecul echipei

Cupa Mondiala 2018: Antrenorul Egiptului cauta scuze pentru esecul echipei

Selecţionerul Egiptului, Hector Cuper, a pus eşecul suferit în faţa Rusiei (1-3), în cadrul Grupei A a Cupei Mondiale de fotbal, pe seama celor "10 sau 15 minute foarte rele" din debutul reprizei secunde a meciului de la Sankt Petersburg.

 

"Cred că am jucat foarte bine în prima repriză. Tot meciul a durat 94 de minute, iar noi am avut între 10 şi 15 minute foarte rele, acesta este motivul pentru care am pierdut. Însă astfel de lucruri se pot întâmpla. Astăzi am făcut greşeli pe care nu le-am comis împotriva Uruguayului", a declarat Cuper după joc.

Referindu-se la starul echipei sale, Mohamed Salah, antrenorul argentinian a precizat: "Cred că nimeni nu poate nega importanţa lui Salah, este un jucător crucial. Leziunea pe care a avut-o ne-a preocupat pe toţi şi am fi preferat, desigur, să nu se fi întâmplat nimic. Lucrul pe care îl regret cel mai mult este că nu a putut participa la pregătiri".

"Nu ştiu dacă voi rămâne în postul de selecţioner, asta nu depinde de mine. Dacă responsabilii federaţiei nu sunt mulţumiţi, voi pleca. A mai rămas încă un meci de disputat, chiar dacă şansele sunt reduse. Trebuie să apreciem însă efortul pe care l-a făcut echipa, după 28 de ani în care Egiptul nu a participat la Cupa Mondială", a adăugat Cuper, fost antrenor la Inter Milano şi CF Valencia, aflat la conducerea naţionalei "Faraonilor" din 2015.

Rusia s-a impus marţi în faţa Egiptului prin autogolul lui Ahmed Fathi (47) şi reuşitele lui Denis Cerîşev (59) şi Artem Dziuba (62), în timp ce pentru africani a înscris Mohamed Salah (73 - penalty). AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri