Jurnalul.ro Ştiri Social 150.000 de cupluri din România suferă de infertilitate. Medic: „A avea un copil nu este o fiță”

150.000 de cupluri din România suferă de infertilitate. Medic: „A avea un copil nu este o fiță”

de Monica Cosac    |   

În timp ce natalitatea se prăbușește în România, peste 150.000 de cupluri care doresc să aibă un copil se confruntă cu probleme de infertilitate, potrivit unui studiu dat publicității de Asociația de Reproducere Umană din România.

Foarte mulți români renunță la visul de a deveni părinți pentru că tratamentele sunt, în general, scumpe și nu au banii necesari, iar ajutorul oferit de statul român este în continuare redus față de numărul celor care ar avea nevoie de aceste tratamente pentru infertilitate. „A avea un copil nu este o fiță”, spune dr. Andreas Vythoulkas, specialist în infertilitate, subliniind că, dacă acești români ar fi sprijiniți să își rezolve problemele de sănătate, numărul de nașteri s-ar putea dubla într-un singur an. 

În 2022 au venit pe lume puțin peste 170.000 de copii, față de cei aproape 200.000 născuți în 2021, și a fost anul-record negativ din 1930 încoace, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, iar specialiștii estimează că aceasta va fi și media următorilor ani. 

Una dintre cauze este numărul mare de români care suferă de infertilitate. Ediția a doua a primului studiu de analiză a problemelor de infertilitate din România, prezentat, ieri, de Asociația pentru Reproducere Umană din România (ARUR), la 5 ani după demersul inițiat în 2018, arată că, la ora actuală, 17,1% din populația fertilă din România, s-a aflat sau se află într-o situație de infertilitate. 

După doi ani de pandemie și după mai bine de un an de război într-o țară vecină, studiul relevă că numărul celor care vor să devină părinți cât mai repede este în scădere față de acum 5 ani.

„1 din 5 cupluri (21%) și-ar dori un copil cât mai curând, procent în scădere față de 2018 (29,1%). Însă mai mult de jumătate dintre aceștia (52,6% - aproximativ 150.000 de cupluri) nu au reușit să obțină o sarcină până în prezent, deși încearcă de mai bine de un an, o creștere semnificativă față de studiul din 2018, când doar 38% se aflau în această situație. 23% din sarcinile existente în momentul de față sunt obținute cu ajutorul tratamentelor de specialitate, aceasta însemnând aproximativ 8.400 de sarcini active cu tratament (ianuarie-februarie 2023), față de o medie de 18% în ultimii 5 ani”, conform ARUR.  

„La ora actuală, există peste 150.000 de cupluri în România care doresc să aibă un copil și au probleme de infertilitate. Adică sunt conștienți că au probleme de infertilitate. Având în vedere că sunt sub 200.000 de nașteri pe an, dacă aceste cupluri ar avea un copil în următorul an, practic, s-ar dubla numărul de nașteri doar într-un an. Vă dați seama cât de mare este problema”, subliniază dr. Andreas Vythoulkas, director executiv al ARUR. 

„Nu rezolvă problema pentru că nu au bani”

Cifrele relevate de studiu nu sunt o surpriză, spune dr. Andreas Vythoulkas, pentru că reflectă ceea ce specialiștii în infertilitate știu deja din cabinet, însă medicul subliniază principalele cauze ale faptului că, deși foarte multe cupluri cu probleme de fertilitate își doresc copii, nu merg mai departe pentru a rezolva această problemă de sănătate. 

Una dintre cauze rămâne, în continuare o problemă de comunicare: adică, deși cifrele arată că stăm mai bine decât acum 5 ani, mai mult de jumătate dintre românii cu probleme de fertilitate încă nu știu că pot apela la un specialist în infertilitate. Cea de-a doua cauză este de natură financiară: tratamentele sunt, în general, scumpe și multe cupluri renunță pentru că nu au banii necesari. 

„Foarte multe cupluri stau acasă, nu rezolvă problema de infertilitate pentru că pur și simplu nu au bani. A avea un copil nu este o fiță. Adică absolut toată lumea trebuie să aibă acces la tratamente ca să poată să obțină o sarcină. Nu trebuie să fie un lucru accesibil doar pentru cei care au bani. Toți au dreptul de a avea un copil”, subliniază dr. Vythoulkas. 

„Există acum tratamente care sunt eficiente și e important ca acele cupluri care nu pot avea copii pe cale naturală să meargă mai departe, să nu se oprească, fiindcă se observă din studiu că există rezultate bune cu ajutorul procedurilor de reproducere umană asistată”, recomandă dr. Andreas Vythoulkas, director executiv ARUR.

12% dintre cuplurile care nu au reușit să aibă copii până în prezent, deși încearcă de mai bine de un an, cred că „nu vrea Dumnezeu” ca ei să devină părinți. 

 

Mai mulți români apelează la un specialist în infertilitate

Studiu derulat de ARUR relevă și că un procent mai mare de români care se confruntă cu această problemă au aflat că trebuie să apeleze la un specialist în infertilitate, nu la medicul ginecolog. 

Astfel, 46% dintre cei care nu pot obține o sarcină au mers la medicul specialist în infertilitate, un procent în creștere față de studiul din 2018, când doar 38% mergeau la un astfel de specialist. 

„Tot mai multe cupluri au încredere în clinicile din România, ceea ce este foarte important. Din datele din studiu putem să remarcăm și că tot mai multă lume a început să audă de medicii specialiști în infertilitate, mai mulți decât acum 5 ani, la precedentul studiu”, spune prof. dr. Radu Vlădăreanu, președintele ARUR, subliniind că aceste cupluri au nevoie de suport financiar. 

„Acest program (Programul Național de Fertilizare – n.r.) dezvoltat de Ministerul Familiei este o gură de oxigen pentru foarte multe cupluri. Acum au posibilitatea și femei singure să aibă copii, și cu ovocite donate”, a ținut să precizeze medicul. 

Totodată, cifrele arată că tratamentul prin fertilizare in vitro a crescut cu 80% față de studiul precedent (18% pentru cifrele actuale, față de 10% pentru cifrele de acum 5 ani), ceea ce, spun specialiștii, conduce la ideea că problemele de infertilitate sunt mai complexe la ora actuală.

44% dintre cei care intenționează să apeleze la tratamentul prin FIV în următorul an iau în calcul Programul Național de Fertilizare, în creștere semnificativă față de cei 20% care luau în considerare să apeleze la un astfel de program acum 5 ani.

11.000 de solicitări pentru înscrierea în PNF 

Începând din luna 5 decembrie 2022, când a fost demarat Programul Național de Fertilizare (PNF), 11.000 de cupluri sau femei singure au solicitat să se înscrie pentru a beneficia de ajutorul financiar oferit de stat. 

„Din dosarele analizate, 3.000 deja sunt eligible, avem deja 1.000 de contracte semnate. Nu am declarat neeligibile dosarele incomplete, ci am cerut completări”, a declarat ministrul Familiei, Gabriela Firea, cu ocazia lansării studiului despre infertilitate. 

Potrivit acesteia, în curând va fi lansată și o platformă, pentru a ușura tot procesul de depunere și procesare a solicitărilor, iar la jumătatea anului vor exista și discuții pentru ajustări de buget, astfel încât acest proiect să aibă continuitate și să fie accesat de cât mai multe cupluri din județe. 

„Este necesar ca acest Program să continue, mai ales având în vedere datele demografice cu care ne confruntăm. Infertilitatea rămâne o problemă reală și eu nu văd ca cineva să își dorească să închidă acest program”, a conchis ministrul Familiei.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri