Săptămâna aceasta a început să opereze o decizie a Curții Constituționale, emisă într-un dosar privind ridicarea unei excepții de neconstituționalitate cu privire la mai multe articole din Codul penal, excepții invocate de un procuror, încă din anul 2019, într-un proces care viza infracțiunile de furt și înșelăciune. Este vorba despre Decizia CCR nr. 109 din 67 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României din 12 august 2024, referitoare la excepția de neconstituționalitate a articolului 159 alineat 2, la articolul 231 alineat 1 și 2, literele „b” și „c” și la articolul 24 alineat 3 din Codul penal.
Dosarul a plecat de la o excepție de neconstituționalitate ridicată de un procuror într-un proces penal aflat pe rolul Secției penale a Judecătoriei Buftea. În datat de 3 aprilie 2019, instanța a sesizat CCR cu această excepție de neconstituționalitate, care a fost, așa cum am arătat anterior, ridicată de procuror într-o cauză având ca obiect tragerea la răspunderea penală a unui inculpat acuzat de săvârșirea infracțiunilor de furt, furt calificat și înșelăciune.
„Infractorii nu au niciun motiv să se îndepărteze de un astfel de stil de viață”
În întâmpinare, procurorul respectiv susține că dispozițiile legale pe care le-a atacat încalcă principiile constituționale privind statul de drept, viața intimă, familială și privată, dreptul de proprietate privată și rolul Ministerului Public.
Concret, acest procuror invocă lipsa unor limitări „juste și rezonabile” ale efectului împăcării, anume acela de înlăturare a răspunderii penale, „fapt ce determină ruperea justului echilibru dintre interesul privat și cel public”. Același procuror consideră că „lipsa unor criterii legale care să limiteze posibilitatea părților de a decide asupra continuării procesului penal conduce la ruperea echilibrului dintre elementele ce protejează valorile private și cele care privesc interesul public”.
În acest context, procurorul în cauză apreciază că „instituția împăcării, în mod nelimitat, aplicată în materia infracțiunilor contra patrimoniului încurajează infractorii să persevereze în comiterea unor astfel de infracțiuni, aceștia nemaiavând niciun motiv de a se îndepărta de acest stil de viață, situație în care se va ajunge prin ignorarea scopului preventiv al pedepsei”.
În aceeași sesizare, se mai precizează că „dispozițiile privind împăcarea, în mod nelimitat, vizează nu numai drepturile victimelor, ci și societatea în ansamblul său”. Procurorul în cauză consideră că „instituirea unei cauze de înlăturare a răspunderii penale, bazată pe așa-zisa negociere dintre infractor și victimă, care nu de puține ori presupune o constrângere morală implicită, în cazul unor infracțiuni grave, cu impact în societate, fără a avea o limitare în raport cu elementele obiective care trebuie avute în vedere într-o astfel de situație, este de natură să afecteze grav interesele generale ale societății”.
Curtea: Doar legiuitorul alege ce fapte pot fi incriminate și ce fapte nu
Judecătoria Buftea, care a admis sesizarea CCR, la cererea procurorului de caz, a precizat în fața Curții Constituționale că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. Mai mult, deși au fost solicitați, președintele Senatului, președintele Camerei Deputaților și Avocatul Poporului nu au comunicat vreun punct de vedere cu privire la această speță.
Miza acestei acțiuni la CCR este articolul 159 alineat 2 din Codul penal, care reglementează faptul că împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă. Judecătorii Curții Constituționale atrag atenția, în hotărârea pronunțată, că, în jurisprudența sa, CCR a statuat că legiuitorul poate decide, în limita atribuțiilor sale constituționale, „având în vedere importanța valorilor sociale ocrotite prin normele penale adoptate și raporturile sociale ce se nasc în urma respectivelor incriminări”, care sunt infracțiunile pentru care este posibilă înlăturarea răspunderii penale prin împăcare.
„Legiuitorul alege mijloacele juridice prin care urmărește protecția diferitelor categorii de relații sociale, ceea ce înseamnă că, în funcție de gradul de pericol social, poate considera că anumite fapte trebuie incriminate și condamnate prin aplicarea de sancțiuni de drept penal, iar altele nu, respectiv că pentru anumite infracțiuni – dintre cele pentru care acțiunea penală este pusă în mișcare din oficiu – este posibilă înlăturarea răspunderii penale, iar pentru alte infracțiuni, din aceeași categorie, nu”, se arată în motivarea Curții. În același document, se mai precizează că „întrucât nu au intervenit elemente noi de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate a articolelor invocate”, pronunțată de CCR în deciziile anterioare, precum și considerentele care au fundamentat aceste soluții „își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză”.
Sesizarea, respinsă în unanimitate
Cu unanimitate de voturi, cei nouă judecători ai Curții Constituționale au dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate ridicată de procurorul respectiv, arătând că dispozițiile articolelor din Codul penal criticate sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Pe procurorul respectiv l-au deranjat, astfel, prevederile legale care vizează, pe de o parte, că împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mișcare a acțiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă legea o prevede în mod expres. Conform Codului penal, împăcarea înlătură răspunderea penală și stinge acțiunea civilă. Împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit și dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanței. Legea prevede că pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu, împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali, iar persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă se pot împăca numai cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege.
De altfel, articolul 131 din Codul penal prevede că faptele de furt între membrii de familie săvârșite de un minor în paguba tutorelui său ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de aceasta se pedepsește numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Cazurile de împăcare pot avea loc inclusiv în cazul infracțiunii de luare a unui bun din posesia sau detenția altcuiva fără consimțământul acestea, în scopul de a și-l însuși pe nedrept.