Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Neregulile constatate de Curtea de Conturi la CFR SA

Neregulile constatate de Curtea de Conturi la CFR SA

Directorul general al CFR SA şi membrii Consiliului de Administraţie al companiei au beneficiat nelegal de remuneraţii bonus în sumă de 307.000 lei pentru aprobarea planului de management/administrare, iar alţi angajaţi au utilizat, în perioada 2015 - 2016, autovehicule aflate în proprietatea societăţii, decontând cheltuieli cu combustibilul pentru activităţi fără legătură cu scopul, obiectivele şi atribuţiile prevăzute în actele normative de funcţionare, reiese din raportul public pe 2016 al Curţii de Conturi.

 

De asemenea, pentru suma de 18.000 de lei nu au fost prezentate documente din care să rezulte utilizarea în scopul activităţii economice, respectiv în interesul serviciului. Potrivit documentului, ulterior inventarierii vagoanelor de călători din parcul centralizat al "CFR' SA, Comisia de inventariere nu a prezentat documentele care să justifice propunerea de scoatere din patrimoniu a unui număr de 21 de vagoane de călători.

În plus, rezultatul contabil al societăţii a fost denaturat prin efectuarea unor cheltuieli sau prin diminuarea unor venituri, astfel: au fost constituite şi raportate eronat provizioane aferente drepturilor de personal ce fac obiectul unor litigii de muncă, în sensul că acestea nu au fost ajustate cu valoarea drepturilor de personal acordate de companie, în cuantum de 250,814 milioane de lei (197,365 milioane de lei - salarii şi 53,449 milioane de lei - contribuţii ale angajatorului), ca urmare a sentinţelor civile definitive.

De asemenea, în perioada 2015 - 2016, CFR SA a utilizat, pentru desfăşurarea de activităţi, bunuri de natura proprietăţii publice, nou create, cu surse asigurate de la bugetul de stat sau rezultate în urma dezvoltării şi/sau modernizării celor existente, fără încheierea de acte adiţionale la contractul de concesiune, valoarea acestora influenţând clauzele contractuale, notează Curtea de Conturi în raport.

Conform sursei citate, Sucursala Regională de Căi Ferate Bucureşti nu a calculat, evidenţiat în contabilitate şi urmărit, în vederea încasării, penalităţi în valoare de 141.000 de lei, cuvenite în baza clauzelor prevăzute în contractele de închiriere pentru neîndeplinirea la scadenţă a obligaţiilor de plată de către partenerii contractuali. Unele creanţe, în sumă de 896.000 de lei, deşi evidenţiate, nu au fost urmărite şi încasate, astfel că dreptul de a acţiona în vederea încasării s-a prescris. AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri