"Astăzi, 17 martie 2023, Camera Preliminară II a Curţii Penale Internaţionale a emis mandate de arestare în cazul a două persoane, în contextul crizei din Ucraina: domnul Vladimir Vladimirovici Putin şi doamna Maria Alekseievna Lvova-Belova", comisar prezidenţial rus pentru Drepturile copiilor, anunţă instanţa judiciară într-un comunicat citat de cotidianul Le Monde.
Mandatele de arestare au fost emise într-un caz care are legătură cu o investigaţie lansată de procurorii Curţii Penale Internaţionale (CPI) la cererea Ucrainei, care acuză Rusia că a deportat forţat mii de copii ucraineni din zonele de conflict, notează CNN.
Anticipând acţiunea de emitere a mandatelor de arestare, Rusia a transmis marţi că nu recunoaşte jurisdicţia Curţii Penale Internaţionale. "Noi nu recunoaştem această instanţă, nu îi recunoaştem jurisdicţia", a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, citat de cotidianul The Guardian.
(sursa: Mediafax)