După cum era de așteptat, rezultatele referendumului din Marea Britanie, precum și consecințele lor pentru Uniunea Europeană în ansamblul său și, în special, pentru România rămân subiectele fierbinți asupra căruia se concentrează interesul mass media și al canalelor de comunicare din țara noastră. Așa după cum era de așteptat, nu au întârziat să apară, și la noi, luări de poziții care, deși se vor cu orice preț radicale, nu ies din sfera unor șabloane ideologice mai vechi sau mai noi. Pe de o parte ar fi ideea că nu ne-ar strica și nouă un referendum care să se soldeze, nu-i așa?, cu un Roexit. Idee cel puțin năstrușnică,de vreme ce nu de destrămarea proiectului european este nevoie, ci de o regândire a sa într-o nouă paradigmă, debarasată de coabitarea între mediocritatea tehnocrată și unele tentații hegemoniste care au generat accesele populiste despre care discutăm. De data asta, niște așa-ziși pro-europeni pur sânge, ținând morțiș să îi inocenteze pe anumiți lideri, politici sau tehnocrați, ale căror prestații au prejudiciat grav deciziile și, până la urmă, cota de încredere în UE.
Bineînțeles că, și de această dată, adevărul se află la mijloc. În sensul că, așa după cum aprecia, aseară, senatorul Titus Corlățean,la o dezbatere găzduită de postul Antena 3, proiectul european a fost afectat, pe fondul crizei economice al efectelor sale sociale, de lipsa unor oameni politici cu adevărat marcanți, lideri cu viziune și curaj. Iar, dacă ținem seama că aceste adevăruri dureroase le rostește cineva care a înainte de a fi ministru de externe, a fost și europarlamentar, dar care este și autorul unor substanțiale studii în materie, cu atât mai mult trebuie să ne gândim cât se poate de serios la afirmațiile sale, repetate în mod semnificativ în alte intervenții publice:,,Faptul că Europa nu a avut lideri politici de talie, de viziune, așa cum au fost părinții fondatori ai comunității europene, iată că se materializează acum într-o ieșire atât de importanță (ieșirea Marii Britanii din UE n.n.) și într-o Europă slăbită’’. O Europă slăbită în care, după cum aprecia tot senatorul Titus Corlățean, în consens cu alți analiști ai evenimentelor: ,,acum se deschide poarta unei influențe rusești mai puternice în Europa.’’ Că- așa după cum declară cunoscători ai labirintului construcției europene- această,,poartă’’ fusese deschisă prin jocul la două capete practicat de către anumiți lideri politici dintr-un stat-fanion al uniunii, asta este, de-acum, altă temă demnă de discutat.
Revenind, însă, la cele două false soluții: aberația unui Roexit și/sau încremenirea Uniunii Europene în sterilul proiect birocrato-tehnocrat, am încredere că România are, alături de inimoasa și tenacea Corina Crețu, comisar european deosebit de apreciat, mulți europarlamentari competenți, serioși și dinamici, care pot contribui, cu soluții inteligente și aplicabile, la efortul conjugat al celorlalți politicieni responsabili și competenți din state membre ale UE, la deblocarea situației. Totul depinzând, însă, de capacitatea lor de a forța și, mai ales, de a reuși, ieșirea din inerție.
Cât privește maniera la care au ales să trateze mai marii gestionari ai trebilor țării Brexit-ul și consecințele sale pentru România, pe mine(și nu numai pe mine!) m-au pus serios pe gânduri tocmai mesajele senine și abstracte pe care dirigenții națiunii ni le-au livrat. Cu atât mai mult cu cât avem în memorie nenorocitul precedent al cinicei lejerități cu care Traian Băsescu după ce ne asigura, că scumpa noastră patrie nu va fi afectată de criză, în 2010, tot el, Amiralul Dezastrului Național, dicta tăierea salariilor cu 25 %. Comparați acestea cu revoltătoarea ipoteză lansată de (încă) ministra justiției, Raluca Prună, despre banii care trebuie tăiați, de la sănătate și educație, pentru a plăti noile sancțiuni venite de la CEDO sau cu zisele ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, Dragos Nicolae Pâslaru, despre inerentul blocaj financiar pentru plata salariilor și a pensiilor și veți vedea la ce ne putem aștepta. Desigur, sub perdeaua de fum a vorbăriei despre efectele catastrofale ale Brexit-ului de care, cu toată marea lor strădanie tehnocrată și cu toate pilele lor politice la vârfurile UE, nu avut cum să ne scape.
Cât privește observația, foarte temeinică de altfel, că este mai mult decât probabil ca nici instituția prezidențială, nici executivul să nu aibă scenarii alternative de reacție pentru România, treaba asta nu mă miră câtuși de puțin. M-aș fi mirat, însă, până peste poate, dacă ar fi avut…
Ar fi trebuit să aici pun punct acestor notații. Dar nu o pot face fără o cât de sumară referire la o altă temă fierbinte din dosarul Brexit. Adică la întrebarea: a greșit premierul David Cameron atunci când a decis convocarea referendumului? Mai direct: putea fi evitată situația în care se află, acum, și Regatul Unit și Uniunea Europeană?
Întrebări la care există foarte multe și foarte bine argumentate răspunsuri. Cu tot respectul cuvenit pentru analiștii care s-au pronunțat, îmi îngădui să avansez o modestă, dar bine intenționată, variantă de răspuns. Da,putea fi evitată! Cu condiția să fi avut și Marea Britanie dacă nu chiar o Laura Codruța Kovesi, măcar un DNA! Vă dați seama unde s-ar fi aflat, încă din zilele premergătoare votului, partizanii Brexit-ului și liderii lor? Asta ca să nu mai vorbim despre votanți, pe care, după aceea, i-ar fi scos procurorii în stradă punându-i să jure cu mâna pe Biblice ce anume au ales. Numai că,asta e situația! Iată că englezii nu au avut așa ceva și iată consecințele.
Dar, pentru că suntem în week-end și nu vreau să vă mai amărăsc și eu cu ale mele, haideți să încheiem discuția într-o tonalitate mai veselă. Se povestește, așadar, că, prin ,,Epoca de Aur’’, Napoleon reînvie și ajunge la București, Ca tot omul, cumpără o gazetă de la un chioșc de ,,Difuzarea presei’’, o citește din scoarță în scoarță și exclamă cu năduf:,,,Eheiii, dacă aș fi avut și eu un ziar ca ăsta, nu se mai afla nici până azi că am fost înfrânt la Waterloo!’’
Așa stau lucrurile și cu referendumul din Marea Britanie! Să admitem că englezii nu au avut un ziar din vremea noastră apusă, dar, acum, într-o democrație modernă fiind și unii și alții, de un DNA musai ar fi avut nevoie, nu-i așa?