Jurnalul.ro Editoriale Dacă nu simt în nări mirosul hârtiei de ziar, am să mor

Dacă nu simt în nări mirosul hârtiei de ziar, am să mor

de Florin Condurateanu    |   

La primele ore ale dimineţii, în fiecare zi îmi suna telefonul. O voce puternică, dar catifelată îmi aducea aminte o rugăminte zilnică: “Frate Florine, du-mă cu Dacia ta la «Flacăra» să scriu articolul, că dacă într-o zi nu simt în nări mirosul de hârtie de ziar şi de tuş tipografic, eu mor. Vrei să mor?!”. Ziaristul de legendă Leon Kalustian. Avea 82 de ani şi metabolismul i se oprea dacă nu crea zilnic un editorial. Scria iute, într-o jumătate de ceas, într-un birou al revistei “Flacăra”, scria un text fermecător, o savantă combinaţie de fraze dantelate cu metafore şi critici corozive de găureau şi oţelul. Ziarist cu renume, Leon Kalustian a condus cotidiane între războaie, era prieten cu lumea scriitorilor, cu semnătura lui vitriola puşlamalele din politică şi lumea afacerilor. Pentru biciuirea abuzurilor şi afacerilor întunecoase din timpul dictaturii regale a fost băgat la puşcărie. Când au năvălit comuniştii pe curajosul talentat Kalustian l-au trimis patru ani la puşcărie şi bolşevicii. După ce încheia scriitura zilnică la “Flacăra”, deci cam după o oră apărea în uşa biroului meu şi glăsuia: “Frate Florine, du-mă în Calea Victoriei la Elvirica, mi-a gătit o saramură de peşte de te lingi pe degete”. Mă executam, şi Elvira Godeanu, frumoasa teatrului românesc, declarată cea mai reuşită Joiţică în “Scrisoarea pierdută”, îl prelua pe fermecătorul invitat. Mă întorceam şi porneam iarăşi la conceperea articolului meu; fatalitate, iarăşi îmi suna telefonul. Era marea actriţă: “Florinelul meu, vino şi ia-l pe Leon, mi-a mâncat tot peştele şi sforăie pe canapea de-mi explodează urechile!”. Dar în tot timpul acestor navete, Leon Kalustian mă îmbogăţea cu istorisiri teribile din lumea românească interbelică, îmi developa frumuseţile meseriei de gazetar: “Eram prieten şi cu Cezar Petrescu, şi cu Camil Petrescu, acesta îl antipatiza pe Cezar pentru succesul comercial al romanelor întunecate; Calea Victoriei; Fram, ursul polar. L-am invitat pe Cezar Petrescu la căsuţa mea de la mare şi m-am trezit cu reproşul telefonic al lui Camil: «L-ai luat în vacanţă pe duşmanul meu». I-am retezat-o: Camile, tu fă ordine în Patul lui Procust, nu în paturile mele de la Eforie!”.

Îmi povestea că în puşcăriile comuniste trebuia să sape o cantitate de pământ ca să primească ciorba apă chioară şi coltucul de pâine mucegăită, el, firavul, nu mai putea căra cu braţele, ducea pământul pe un capac de ladă legat cu sfori de grumaz. Îl ura pe Ceauşescu, “să-l lege de un stâlp în Piaţa Romană, să-l scuipe românii!”. A murit chiar în iarna lui 1990, avusese o bruscă deteriorare a concentrării, a primit dezinteresat vestea că a căzut Ceauşescu.

 

 

Subiecte în articol: editorial
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri