Dan Motreanu, secretarul general al PNL și-a exprimat luni, într-o emisiune pe Digi24, dezamăgirea față de președintele Nicușor Dan.
Numărul 2 din PNL, Dan Motreanu susține că este dezamăgit de președintele Nicușor Dan, chiar dacă acesta își respectă rolul de mediator:
„Eu personal, da (n.r. mă așteptam la altceva de la Nicușor Dan). M-aș fi așteptat să dea mai multă susținere Guvernului Bolojan știind ce greu s-a format acest Guvern și știind în ce situație este România. Ce așteptare aș fi avut eu de la Președintele țării este de a fi oprit PSD să depună această moțiune de cenzură pentru că România nu își permite o criză politică astăzi și nu vedem nici perspectivele politice în viitorul apropiat”.
Dan Motreanu spune că luni, la consultările formale de la Palatul Cotroceni, convocate de președintele Nicușor Dan, PNL va spune că nu se va mai afla într-un Guvern cu PSD și nu va susține un Executiv susținut de PSD.
„Dacă rezoluția PNL spune că acel premier tehnocrat are și susținerea PSD sub nicio formă nu. (…) Vă spun că personal nu aș susține un tehnocrat. (…) E foarte greu să asigure o coerență a guvernării. Atât timp cât nu ai o legitimitate politică, nu ai o susținere parlamentară, vei fi nevoit în permanență să negociezi cu partidele politice iar partidele politice nu-ți vor acorda un credit pe termen foarte lung. (…) Dacă numim săptămâna viitoare un Guvern, acel Guvern nu va rezista fără să fie atacat mai mult de 3-4 luni și în septembrie vom avea o nouă criză politică (…). Nu, în principiu nu. Nu mergem la Cotroceni cu un premier tehnocrat”, a declarat Motreanu pentru Digi 24.
Motreanu a recunoscut că PNL și USR își aliniază pozițiile iar, în primă fază cele două partide, nu vor merge la Palatul Cotroceni cu propunerea de renominalizare a lui Ilie Bolojan.
Secretarul general al PNL consideră că PSD și AUR colaborează, de fapt, din perioada alegerilor prezidențiale din 2024.
„Noi nu mai mergem cu PSD în nicio formă. Nici cu un premier tehnocrat în spate. Avem 3 decizii”, susține Motreanu.
Liderul PNL recunoaște că strategia PNL este în doi pași:
„Dacă PSD nu reușește să formeze un Guvern sau refuză să formeze un Guvern, președintele partidului și-a arătat disponibilitatea și responsabilitatea de a prelua și a forma un Guvern. Noi nu fugim de răspundere, știm în ce situație se află țara, știm ce măsuri mai trebuie să luăm”.
Numărul 2 din PNL susține că este dezamăgit de președintele Nicușor Dan, chiar dacă acesta își respectă rolul de mediator:
„Eu personal, da (n.r. mă așteptam la altceva de la Nicușor Dan. M-aș fi așteptat să dea mai multă susținere Guvernului Bolojan știind ce greu s-a format acest Guvern și știind în ce situație este România. Ce așteptare aș fi avut eu de la Președintele țării este de a fi oprit PSD să depună această moțiune de cenzură pentru că România nu își permite o criză politică astăzi și nu vedem nici perspectivele politice în viitorul apropiat”.
Dan Motreanu crede că Sorin Grindeanu, președintele PSD, nu are credibilitatea necesară pentru a fi viitorul premier al României.
(sursa: Mediafax)