Jurnalul.ro Ştiri Politică Daniel Ionașcu a lansat o provocare ministrului Justiției  

Daniel Ionașcu a lansat o provocare ministrului Justiției  

Daniel Ionașcu, Vicepreședinte al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal), a lansat o provocare ministrului Justiției, Cătălin Marian Predoiu, de a face publice toate documentele din raportul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) în care peste 1900 de magistrați sunt implicați.

Invitat recent în emisiunea „Exces de putere”, difuzată la Antena 3, umanistul Ionașcu a solicitat avocatului Ligia Popescu, reprezentant PNL, să convoace oficialii din cadrul Ministerului Justiției pentru a obține un răspuns privind Raportul Inspecției Judiciare în care există dosare fabricate de DNA, care vizează două treimi din judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

„În numele cetățenilor, a magistraților afectați, solicit un răspuns. Cine a făcut așa ceva? „Putem sau nu putem într-o săptămână să ne facem curățenie la noi în țară?”, a declarat Daniel Ionașcu.

Subiecte în articol: Daniel Ionașcu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri