După dezbateri intense, care au avut loc ieri în comisia de buget-finanţe, senatorii au păstrat forma iniţială a legii dării în plată a deputatului PNL, Daniel Zamfir. La discuţii au fost prezenţi doi viceguvernatori BNR, Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea, iniţiatorul legii, deputatul Daniel Zamfir, şi reprezentanţi ai clienţilor. Discuţiile vor fi reluate astăzi în Comisia juridică.
Senatorii din Comisia buget-finanţe au respins ieri propunerile BNR referitoare la introducerea unui plafon de 150.000 euro la valoarea creditului cu garanţii imobiliare, precum şi cea care stipula ca rata să reprezinte peste 65% din veniturile debitorilor. După cum se ştie, BNR s-a transformat în purtătorul de cuvânt al băncilor şi a transmis joi, 11 februarie, o scrisoare de 25 de pagini cu propuneri pentru modificarea proiectului iniţial. Deputatul Daniel Zamfir a explicat că solicitările BNR urmăresc să golească de conţinut legea care ar trebuie să se aplice şi creditelor în derulare.
„Noi am gândit această lege pentru a împărţi riscul între client şi bancă. E o lege pentru a proteja consumatorul împotriva abuzurilor băncilor. Toţi cei care au luat credite, şi mă refer la clienţii a nouă bănci, au fost abuzaţi. Ceea ce s-a speculat, cum că de acele credite ar fi urmat să profite samsarii imobiliari, s-a rezolvat. Am exclus profesioniştii de la aplicarea legii şi cred că am lămurit cea mai mare problemă lansată public”, a explicat Daniel Zamfir, ieri, în faţa comisiei din Senat.
Pe de altă parte, Bogdan Olteanu a precizat că instituţia pe care o reprezintă urmăreşte două obiective, respectiv menţinerea Programului Prima Casă şi evitarea ca pe viitor cei care doresc să ia un credit să fie împovăraţi cu un avans mai mare. A fost întrerupt de către preşedintele comisiei, Viorel Arcaş, care a precizat că a cerut un punct de vedere şi de la Guvern privind programul Prima Casă. Legea privind darea în plată prevede posibilitatea ca cei care au luat un credit imobiliar şi nu mai pot achita ratele să predea băncii imobilul, fără a mai rămâne datori însă şi cu alte sume.
Bancherii gândesc noi credite abuzive
Băncile s-au opus de la început acestei legi şi au făcut tot posibilul să împiedice votarea ei. Au ameninţat cu scumpirea creditelor imobiliare, cu moartea programului Prima Casă, cu un nou credit imobiliar, care va fi la fel de scump ca un leasing. Ieri, la ieşirea din comisie, viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, a vorbit despre un nou mod de acordare a creditelor, daca legea va trece în forma Zamfir-Piperea. Viceguvernatorul a anunţat că singura şansă pentru a avea credite cu avans decent, de 10-20%, este introducerea unei declaraţii pe propria răspundere, semnată odată cu contractul de credit, prin care clientul îşi asumă că nu va utiliza darea în plată. Daniel Zamfir a spus că aceasta ar fi o nouă clauză abuzivă, care, culmea, este prezentată chiar de un vicepreşedinte BNR.