Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet De câte ore de somn ai nevoie noaptea pentru a fi odihnit

De câte ore de somn ai nevoie noaptea pentru a fi odihnit

Câte ore ar trebui să dormim în fiecare noapte? Specialiştii americani susţin că nu există un „tipar” potrivit tuturor persoanelor.

Pentru a afla însă cât de mult trebuie să dormi pe noapte nu trebuie decât să urmezi câţiva paşi. Un studiu recent arată că, în ciuda a ceea ce se credea până acum, numărul corect de ore de somn este şapte, şi nu opt.

Chiar şi aşa, specialiştii de la Academia Americană de Medicină a Somnului susţin că nu există o „reţetă” ce poate fi aplicată tuturor. Genele fiecărei persoane în parte au un rol important în ceea ce priveşte programul de dormit.

În plus, există şi numeroşi factori externi ce influenţează nevoia de a dormi. Starea de sănătate, sportul, munca grea şi stresul sunt doar câteva exemple.

Aşadar, aceia care suferă de anumite boli sau pur şi simplu sunt mai slăbiţi vor resimţi mai puternic starea de somnolenţă.

Vârsta trebuie luată, de asemenea, în considerare. Specialiştii precizează că este perfect normal ca persoanele mai în vârstă să doarmă mai puţin decât cei mai tineri.

Pe de altă parte, aceia care dorm prea puţin vor avea probleme de concentrare şi cu memoria, reacţii mai lente, pot dezvolta, treptat, oboseală cronică, dar şi diverse disfuncţii psihice.

Pentru a afla de cât somn ai nevoie, cercetătorii spun că nu trebuie decât să urmezi acești 5 paşi:

..........................

Citește mai departe AICI

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri