În sezonul rece, gripa se transmite foarte ușor, mai ales în spații aglomerate, iar simptomele și complicațiile acesteia nu sunt de neglijat. Este cel mai bun moment să te vaccinezi pentru a preveni boala, scrie clickpentrufemei.ro.
Nu numai copiii sau bătrânii sunt sensibili la schimbările de vreme și riscă să sufere de gripă și de complicațiile pe care le dă: pneumonie, insuficiență respiratorie acută, astm, sinuzită, encefalită. Chiar dacă pare o afecțiune banală, doar în sezonul trecut, 750 de români au avut o formă gravă de gripă, iar 27 dintre ei și-au pierdut viața. Te poți feri de această boală prin vaccinare până la finalul toamnei și înainte de a fi diagnosticată cu o infecție virală gripală.
E nevoie să faci vaccinul anual
Spre deosebire de alte tipuri de vaccinuri, cel antigripal trebuie repetat în fiecare an. „De fiecare dată apare un nou subtip de virus gripal A, față de care populațiile nu au imunitate prin infecție naturală. Vaccinul antigripal realizează o protecție împotriva bolii de circa 70-80% și impiedică răspândirea rapidă a bolii”, explică Loreta Radu, medic primar medicină de familie. În ciuda acestei protecții, există riscul să te îmbolnăvești, dar ai avantajul de a face o formă mai ușoară de gripă, fără complicații.
Poate da reacții adverse ușoare
Cum în lunile octombrie-noiembrie vremea începe să se răcească, este cea mai potrivită perioadă pentru vaccinare. Vei fi protejată între 6 și 12 luni. „Se recomandă o doză de 0,5 ml de vaccin pentru adulți și copii peste 3 ani, iar 0,25 ml pentru copiii între 6 și 36 de luni. La cei sub 6 ani, nevaccinați și la cei imunodeprimați se recomandă 2 doze de vaccin la interval de 4 săptămâni”, indică medicul Radu. În urma vaccinării, este posibil să apară o ușoară roșeață în zona injectării, o stare de agitație trecătoare, febră ușoară, reacții alergice la puțin timp după administrare.