Jurnalul.ro Timp liber Relatii De ce “partenerul de la muncă” este o ameninţare mai mare decât o aventură

De ce “partenerul de la muncă” este o ameninţare mai mare decât o aventură

Conform unui studiu recent, jumătate din profesioniştii din Marea Britanie au sau îşi doresc să aibă un "partener la muncă”. “Partenerul de la muncă” este un coleg, sau o colegă, de muncă cu care există o relaţie apropiată. Într-adevăr, poate fi o relaţie platonică, fără vreo implicaţie sexuală, însă asta nu înseamnă că riscul unui derapaj în căsnicie nu există.

Într-un studiu condus de Totaljobs, un procent de 71.5% de persoane au afirmat că au impresia că mulţi oameni au un partener la locul de muncă fără să realizeze asta, deci lucrul acesta a devenit o normalitate, fapt ce are un real impact asupra mariajului real.

70% dintre persoanele intervievate au spus că a avea prieteni la muncă este ceva crucial pentru o viaţă profesională fericită.

A avea o astfel de persoană la muncă înseamnă că ai pe cineva pe care te poţi baza acolo, o persoană cu care poţi discuta despre lucrurile care te supără sau despre cele care te bucură ori, de ce nu, despre problemele de acasă.

Cel mai mult timp dintr-o zi îl petrecem la muncă şi, în cele mai multe cazuri, rămânem conectaţi cu munca chiar şi când plecăm, prin email, mesaje sau prin social media.

Când petreci timp cu cineva pentru opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, începi să cunoşti cu adevărat persoana respectivă. Ştii ce o face fericită, cum reacţionează în condiţii de stres sau cât de generosă este cu cei din jur. Tocmai de aceea sunt atât de periculoase.

Bărbaţii se dovedesc mai oneşti cu partenera de la muncă

Bărbaţii sunt mai oneşti cu partenerele de la muncă, deorece îşi doresc să-şi păstreze credibilitatea faţă de cele reale, de aceea păstrează tot ce au mai bun pentru acasă. Astfel, nu au reţineri faţă de colegele de la muncă, în timp ce acasă sunt mult mai rezervaţi în acţiuni.

“Sunt mult mai dispus să fac ceva prostesc faţă de Lucy, partenera mea de la muncă, pentru că îmi doresc ca soţia mea să vadă în mine tot ce e mai bun”, a spus una dintre presoanele intervievate, James, care lucrează cu Lucy de şase ani.

Suntem mai apropiaţi de persoanele care ştiu mai multe despre noi

Dacă partenerul de viaţă discută mai mult cu colega sau colegul de la muncă decât cu tine, atunci relaţia voastră se află în pericol. Astfel, dacă partenerul decide să discute despre ceea ce simte cu o persoană de la muncă, are loc o tradare la nivel emoţional, iar relaţia nu se poate reface total.

Împărţitul cu o a treia persoană are un puternic impact

Chiar dacă partenerul discută şi cu tine, în egală măsură, despre ceea ce simte, despre problemele sau aspiraţiile lui, acest împărţit echilibrat tot are un impact profund asupra relaţiei.

Desigur, există cazuri în care gelozia poate dispărea dacă există un astfel de partener la muncă, dacă a existat o întâlnire între cele două persoane şi s-a observat că nu există o chimie din punct de vedere sexual, însă există respect.

Cele mai multe relaţii la locul de muncă încep într-un mod inocent, iar majoritatea nu se aşteaptă să se transforme într-o aventură sau într-o relaţie în adevăratul sens al cuvântului, de aceea acest fapt este cu atât mai devastator când se produce.

Oricum, o astfel de relaţie la locul de muncă poate avea atât beneficii, cât şi dezavantaje din punct de vedere profesional, însă la nivel personal, acestea se dovedesc dezastuoase de cele mai multe ori.

Sursă: Daily Mail

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri