Jurnalul.ro Ştiri Justitie De ce se tem Dănileț și Macovei de arhiva SIPA?

De ce se tem Dănileț și Macovei de arhiva SIPA?

de Dan Constantin    |   

Desecretizarea ,,mizeriei” din dosarele SIPA aduce în prim-plan o mizerie și mai mare - folosirea informațiilor culese de serviciul secret al Justiției împotriva magistraților. Există și supoziţia că secretele privind viața privată a magistraţilor ar fi o găselniță menită să-i preseze, într-un joc subtil al celor care aveau știința și putința manipulării. Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în echipa Adrian Năstase, spune că SIPA și DIPI, serviciile de informații care erau subordonate Guvernului, intraseră în concurență cu SRI. Principalul serviciu de informații a reușit să-și plaseze ofițerii în SIPA și apoi, în mandatul Monicăi Macovei, documentele să fie cercetate fără respectarea regulilor legale. De aici decurge ofensiva Monicăi Macovei, care, prin portavocea ei, Vasilică Dănileț, emite în rafale puncte de vedere menite să inducă ideea că toate acțiunile echipei instalate la conducerea Ministerului Justiției legate de arhiva SIPA au fost legale.

Rodica Stănoiu relata la Antena 3 că în arhiva SIPA au intrat, în 5 și 7 ianuarie 2005, noul ministru Monica Macovei și consilierul ei, Dan Tapalagă. În vizita din 7 ianuarie, cei doi, fără a avea aviz ORNIS, au stat în arhivă şase ore, până la două noaptea. Acțiunea avea evident un scop încă neclarificat, dar intuit - valorificarea documentelor pentru a rezolva politica ,,țepelor din Piața Victoriei” promisă de Băsescu Traian în campania electorală. Urmează la comanda MJ, după destituirea Monicăi Macovei, miniștrii Chiuariu și Predoiu, acesta producând singurul raport desecretizat până acum privind arhiva SIPA. Aflăm de aici oficial că din prima comisie de inventariere, înființată de Macovei în 20 martie 2006, a făcut parte, printre alții, judecătorul detașat Cristi Vasilică Dănileț.

Comisia 2, cu doi membri

În 19 ianuarie 2007 este desemnată a doua comisie Macovei, formată doar din două persoane, consilierii ministrului Dănileț și Paul Dumitriu. Cei doi aveau sarcina să prezinte ministrului Justiției în trei luni un raport cu sinteza activității desfășurate, analiza documentelor fostei SIPA și propuneri privind destinația acestora. Comisia nu a întocmit niciun raport sub pretextul numărului redus al membrilor, argument folosit ca scuză. Judecătorul Sergiu-Leon Rus de la Curtea de Apel Cluj demontează această scuză, transformând-o de fapt într-o acuză. Magistratul, doctor în Drept, publică în acest sens un articol pe juridice.ro sub titlul ,,Despre incredibila, completa și surprinzătoarea inutilitate a comisiei Macovei 2 în privința arhivei SIPA”.

Concluzia judecătorului Sergiu-Leon Rus înlătură scuza incapacității comisiei cu următoarele motive:

- Dănileț, membru în comisia Macovei 1, cunoștea magnitudinea problemei care, aparent, i se cerea să o rezolve. Inclusiv ministrul era în cunoștință de cauză de amploarea sarcinii;

- este posibil ca Dănileț să fi făcut propunerea de comisie;

- nu a existat nicio cerere din partea comisiei pentru a asigura personalul necesar: arhivări, dactilografi și alt personal auxiliar. Dănileț putea cere acest personal dacă dorea derularea activității;

- comisia nu a întocmit niciun raport, nici măcar să învedereze imposibilitatea realizării obiectivului;

Întrebarea autorului citat: de ce este numită o comisie pentru o activitate despre care se știa de la început că nu poate fi realizată, care nu cere resursele necesare funcționării și căreia i se permite să nu realizeze activitatea respectivă?

Monica Macovei și Vasilică Danileț au interesul îngropării arhivei SIPA în care au scormonit după mizerii

 

Subiecte în articol: Danilet macovei sipa
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri