Jurnalul.ro Ştiri Politică Declarație șocantă a lui Orban: „România ar fi ajuns Italia la pătrat”

Declarație șocantă a lui Orban: „România ar fi ajuns Italia la pătrat”

Premierul Ludovic Orban a spus, duminică seara, că există, legat de epidemia de COVID-19, „o atitudine de neglijare a pericolului”, generată, în mare parte, de mesajele transmise de anumiți „lideri politici iresponsabili”.

„Există o relaxare și o atitudine de neglijare a pericolului. Aceasta atitudine a fost generată, în mare parte, și de foarte multe luări de poziții, din păcate, din partea unor lideri politici iresponsabili, care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat în discursurile publice și care i-au determinat pe mulți români să nu perceapă la adevărata gravitate riscul acestei epidemii”, a spus Ludovic Orban, la Realitatea Plus.

În acest context, șeful Executivului a amintit despre acțiunile Avocatului Poporului de a sesiza CCR în legătură cu mai multe măsuri luate de statul român în perioada epidemiei de COVID-19. El a spus că dacă nu ar fi fost impuse izolare sau carantinarea, „România ar fi ajuns Italia la pătrat”, din punct de vedere al numărului de infecții cu noul coronavirus.

„Noi am iniţiat procedura de demitere a persoanei care deţine funcţia de Avocat al Poporului, nu de demitere a Avocatului Poporului. Noi ne dorim un Avocat al Poporului care să acţioneze în sensul constituţional şi legal al instituţiei Avocatului Poporului, adică să apere drepturile oamenilor. Vom vedea. Noi procedura am iniţiat-o, vom vedea ce va face PSD. Dacă PSD nu va susţine acest demers, înseamnă că împărtăşeşte toate acţiunile Avocatului Poporului, Renate Weber, şi este solidar cu aceste acţiuni, inclusiv cu acţiunea de atacare la Curtea Constituţională a legii votate de Parlament privind impozitarea pensiilor speciale”, a mai spus premierul.
 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: ludovic orban
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri