Execuția bugetului general consolidat pe primele opt luni din 2019 s-a încheiat cu un deficit de 21,9 miliarde de lei, respectiv 2,1% din Produsul Intern Brut (PIB), în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când deficitul a fost de 14,6 miliarde lei (1,54% din PIB).
Veniturile bugetului general consolidat în ianuarie-august 2019 totalizează 204,1 miliarde lei, reprezentând 19,8% din PIB, comparativ cu 19,3% din PIB în aceeași perioadă a anului 2018, potrivit unui comunicat publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Veniturile au fost mai mari, în termeni nominali, cu 21,7 miliarde lei (sau cu 11,9%), comparativ cu intervalul similar din 2018. Se înregistrează creșteri, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuții de asigurări (15,8%) impozit pe profit (14,3%), TVA (11,6%), accize (8,9%), venituri nefiscale (5,7%).
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 226,1 miliarde lei, cu 14,8% mai mari față aceeași perioadă a anului precedent.
La capitolul bunuri şi servicii s-a înregistrat o majorare 14,8% față de primele opt luni ale anului precedent. Cheltuielile cu asistența socială au urcat față de aceeași perioadă a anului precedent cu 10,7%
Cheltuielile de personal sunt cu 20,9% mai mari față de cele realizate în primele opt luni ale anului 2018, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.