Jurnalul.ro Cultură Film Depresia nu e rușine - Înțelege-l pe Otto!

Depresia nu e rușine - Înțelege-l pe Otto!

de Magdalena Popa Buluc    |   

Miercuri, 8 decembrie, de la ora 18:30, la Sala Cinema a Muzeului Țăranului Român, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” invită pe toți cei interesați la proiecția lungmetrajului „Otto Barbarul”, urmată de o discuție despre film și tema sa principală, depresia în rândul tinerilor. Vor fi prezenți regizoarea filmului, Ruxandra Ghițescu, psihologul Yolanda Crețescu, fondator DepreHub, actorii Ana Radu, Ioana Bugarin, Dana Voicu, Marc Titieni, precum și directorul de imagine Ana Drăghici.

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” asociază permanent educația artistică la nivel academic responsabilității și implicării sociale. Prin organizarea acestui eveniment participăm la procesul de conștientizare, înțelegere și prevenție a depresiei și consecințelor sale, alăturându-ne campaniei „Nu da doar cu seen” inițiată de echipa filmului. În cazul de față miza este și mai importantă, pentru că publicul căruia dorim să ne adresăm este preponderent cel tânăr, incluzând desigur și studenții UNATC.

Cu sprijinul întregii echipe implicate în producția, distribuția și promovarea peliculei „Otto Barbarul”, UNATC vă invită miercuri, 8 decembrie, de la ora 18:30, în primul rând la vizionarea filmului.

„Otto Barbarul”, premiat la TIFF 2021 pentru Cel mai bun lungmetraj românesc, surprinde momentul din viața unui adolescent punk în vârstă de 17 ani, în care acesta se confruntă cu pierderea iubitei sale. Băiatul devine captiv într-un cerc vicios creat de părinți, bunicul său, mama iubitei sale și ancheta derulată de serviciile sociale. Pentru a supraviețui, Otto trebuie să-și înfrunte sentimentele copleșitoare de vinovăție.

După vizionare, vă propunem să dialogăm onest și deschis despre film și tema sa principală, depresia în rândul celor tineri. Publicul prezent este rugat să participe la rândul său la această discuție cu cei invitați.

„Otto Barbarul” este una din puținele pelicule românești care chestionează inconfortabil, dar fără parti-pris-uri, tematica sănătății mintale în spațiul atât de vulnerabil al adolescenței. Vom vorbi despre depresie, rușine, emoții, singurătate, durere, angoasă, normal și anormal, prejudecăți și judecăți, părinți și copii, relații, înțelegere, comunicare, prevenție și soluții. Să nu uităm că lipsa de informare publică și stigmatizarea problemelor de sănătate mintală sunt cauzele principale ale marginalizării individuale.

În distribuția filmului produs de Alien Film în co-producție cu Polar Bear și Alien Films Entertainment, spectatorii îi vor recunoaște pe: Adrian Titieni, Marc Titieni, Ioana Bugarin, Ioana Flora, Iulian Postelnicu, Mihaela Sîrbu, Ana Radu și regretatul Constantin Drăgănescu. Scenariul și regia sunt semnate de Ruxandra Ghițescu, imaginea de Ana Drăghici, montajul de Dana Bunescu, iar producătorii filmului sunt Iuliana Tarnovețchi și Oana Prața, alături de producătorul delegat Anda Ionescu.

 

 

 

Subiecte în articol: Otto Barbarul
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri